full screen background image

Acțiune de ecologizare în Parcul Şipote din Suceava

Luni, 22 aprilie, începând cu ora 09.00, s-a desfășurat în Parcul Șipote din municipiul Suceava o acțiune de ecologizare prin care s-a sărbătorit ZIUA PĂMÂNTULUI.

Acțiunea a fost organizată în parteneriat de către Direcția Silvică Suceava și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava în baza protocolului semnat la nivel național de către Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA și Ministerul Tineretului și Sportului.

La activitate au participat aproximativ 65 de persoane, angajați ai Direcției Silvice Suceava, ai Ocolului Silvic Pătrăuți, ai Direcției Județene pentru Sport și Tineret Suceava, dar și voluntari specializați în lucrul în zona forestieră.

De asemenea, la eveniment au luat parte cu entuziasm elevi și studenți reprezentând mai multe organizații neguvernamentale județene de tineret: Consiliul Județean al Elevilor Suceava, Clubul INTERACT Suceava Bucovina și Asociația Studenților din Universitatea Suceava.

În urma parcurgerii traseului pietonal din Parcul Șipote până la Statuia Ecvestră a lui Ștefan cel Mare și scările de acces din pădure s-au strâns aproximativ 50 de saci de deșeuri, în special sticle și materiale plastice, aruncate în vegetația de pe traseu.

Elevii și studenții suceveni au remarcat faptul că o parte a zonei s-a prezentat curată, fapt datorat acțiunii de ecologizare organizate de Direcția Silvică în urmă cu 2 săptămâni, dar și faptul că zona scărilor de metal și a celor de beton este plină de deșeuri aruncate de cei care parcurg aceste trasee spre Cetatea de Scaun sau Statuia Ecvestră a lui Ștefan cel Mare.

Din păcate lipsa coșurilor de gunoi este unul din factorii principali ai resturilor aruncate în vegetație, evident, pe lângă minima educație civică de care ar trebui să dea dovadă unii vizitatori ai zonei.

Deșeurile colectate au fost transportate la un centru specializat în vederea reciclării.

comments

comments