full screen background image

Iohannis lansează miercuri cartea ”EU.RO. Un dialog deschis despre Europa”

Preşedintele Klaus Iohannis îşi va lansa miercuri volumul “EU.RO. Un dialog deschis despre Europa”, evenimentul urmând să aibă loc la Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti, Sala Studio, potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale.

Cartea a fost publicată de Editura Curtea Veche Publishing.

Potrivit unui comunicat al editurii, volumul este un “ghid ce prezintă sinteza istoriei Uniunii Europene, a instituţiilor care o definesc, a valorilor ei şi a principalelor provocări pe care le înfruntă în prezent şi ce anume implică pentru România apartenenţa la proiectul comunitar”.

“Am încercat să prezint, într-o manieră accesibilă, principalele mecanisme, valori şi teme politice relevante pentru constructul european. Intenţia mea a fost aceea de a oferi unui cititor nespecialist explicaţii concise şi răspunsuri la întrebări esenţiale, dar sensibile, care preocupă un număr mare de cetăţeni şi care pot genera confuzii. Întrebările la care am încercat să ofer răspunsuri în această carte sunt foarte variate, iar ele încep de la legitimitatea noastră istorică de a aparţine spaţiului comunitar şi se încheie cu modul în care ne proiectăm prezenţa în Uniune, în viitoarea perioadă. De asemenea, ele au la bază convingerea că este de datoria politicienilor să informeze propriii cetăţeni despre modul de funcţionare a mecanismelor politice şi despre marile teme care solicită, astăzi, atenţia lumii întregi”, spune Klaus Iohannis în introducerea cărţii, potrivit editurii.

Volumul, care este cea de-a treia carte scrisă de Iohannis, poate fi rezervat cu autograf pe curteaveche.ro până marţi şi costă 59 lei. AGERPRES

comments

comments