Joi, la ora 15.55, în timp ce se afla într-o remorcă încărcată cu gunoi, tractată de un tractor condus, pe un drum comunal neclasificat din localitatea Părhăuți, de un bărbat, de 37 de ani, din comuna Todirești, un localnic, de 68 de ani, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.
În urma accidentului, victima a suferit leziuni traumatice grave fiind preluat și transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din cauza complicațiilor, în jurul orei 19.10 a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului.