full screen background image

Meleşcanu participă la reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre NATO

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, participă, miercuri şi joi, la Washington D.C., la reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre NATO, informează un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

Evenimentul va avea o puternică încărcătură simbolică, marcând împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice, arată sursa citată. Astfel, în prima zi a reuniunii vor fi organizate o serie de evenimente oficiale menite să celebreze aniversarea NATO şi să evidenţieze evoluţia acesteia, prin evocarea momentelor care i-au asigurat succesul şi longevitatea.

A doua zi a programului va include două reuniuni şi un dejun de lucru în format aliat. Aceste sesiuni vor oferi prilejul analizării situaţiei actuale de securitate la nivel euroatlantic şi internaţional şi a rolului NATO în acest context.

La finalul reuniunii va fi adoptată o Declaraţie comună.

NATO a fost înfiinţată prin Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la data de 4 aprilie 1949 de SUA, Canada şi 10 state europene. În prezent, Alianţa Nord-Atlantică cuprinde 29 de state din Europa şi America de Nord. Scopul esenţial al NATO este acela de a asigura libertatea şi securitatea tuturor membrilor săi prin mijloace politice şi militare, în conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic şi cu principiile Cartei Naţiunilor Unite. AGERPRES

comments

comments