Germania preia luni, 1 aprilie, preşedinţia prin rotaţie a Consiliului de Securitate al ONU, informează dpa.
Ministrul de externe german Heiko Maas este aşteptat la New York, pentru a prelua preşedinţia de la omologul său francez Jean-Yves Le Drian.
Cele două ţări europene vecine îşi exercită în martie şi aprilie preşedinţiile coordonate, cu o agendă de lucru organizată în comun. Germania a preluat din aprilie postul de preşedinte al Consiliului de Securitate format din 15 membri, după ce Franţa a deţinut acest post în martie.
Agenda germană pentru luna aprilie include reuniuni speciale asupra violenţei sexuale în timpul conflictelor şi asupra dezarmării nucleare.
Într-o conferinţă de presă susţinută la începutul lui martie alături de ambasadorul Franţei la ONU, Francois Delattre, pentru a marca preşedinţiile lor comune, trimisul german la ONU, Christoph Heusgen, a declarat că doreşte mai degrabă să provoace mai multe dezbateri deschise în Consiliu, decât să continue practica deja comună a lecturării unor comunicate pregătite din timp.
Înainte de aceasta, Germania a deţinut preşedinţia Consiliului de Securitate în septembrie 2012, în timpul stagiului său de doi ani în Consiliu în calitate de membru ales. AGERPRES