full screen background image

Reuniune a coordonatorilor Comisiei pentru Evaluare şi Asigurare a Calităţii în Învățământul Preuniversitar, la Colegiul “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi

La Colegiul Naţional “Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi s-a desfășurat, joi, Reuniunea coordonatorilor Comisiei pentru Evaluare şi Asigurare a Calităţii (CEAC) în Învățământul Preuniversitar, din zona Rădăuți – Siret – Solca.

Activitatea, cu tema “Pregătirea vizitei de evaluare externă – selectarea și organizarea dovezilor”, a fost prezidată de reprezentanții Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava – insp. şc. gen. adj. prof. Scutaru Gabriela, insp. şc, prof. Sima Carmen (care coordonează la nivel județean activitatea CEAC), insp. şc. pentru disciplina Limba română, prof. Angela Sehlanec, și s-a bucurat de o audiență numeroasă, prin participarea directorilor și coordonatorilor CEAC din școlile din zonă.

Activitatea, coordonată de directorii colegiului, prof. dr. Puiu Adrian și prof. Luminița Lăzărescu, a avut drept scop formarea competențelor participanților de a implementa în școli demersuri coerente de asigurare a calității prin raportare permanentă la standarde si prin asigurarea condițiilor pentru îndeplinirea descriptorilor de calitate asociați indicatorilor de performanță care descriu standardele de acreditare și de referință.

În organizarea reuniunii s-au implicat membrii CEAC, responsabilii unor comisii din școală, părinți și elevi.

Prezentările realizate au adus în atenția auditoriului și elemente teoretice dar și numeroase exemple de buna practică din școala noastră în privința asigurării calității educației, practici certificate prin calificativele “Foarte bine” obținute la evaluarea externă parcursă de colegiu la începutul acestui an școlar.

Asociația de părinți a fost reprezentată de Adriana Kurtoglu, președintele acesteia, care a subliniat rolul unei bune comunicări școală-familie în asigurarea calității educației.

Un impact deosebit l-a avut discursul elevei Naomi Baciu, din clasa a XII-a F, reprezentant al elevilor în Consiliul de administrație, care a exemplificat rolul educației de calitate în formarea și dezvoltarea personalității elevilor și modul în care unele activități organizate de școală se pot transforma în oportunități de viață si carieră pentru tineri.

Echipa de organizare a reuniunii a fost formată din: prof.dr. Puiu Adrian Nicolae, directorul colegiului,; prof. Luminița Lăzărescu, director adjunct; prof. Cloșca Valentina, coordonator CEAC; prof.Leon Miriam, consilier educativ; prof.Popovici Florin, responsabilul Comisiei de promovare a imaginii colegiului; prof.Mitrofan Nicoleta, responsabilul Comisiei profesorilor diriginti; prof. Chelba Mirela, responsabil Comisia de dezvoltare profesională și membru în Consiliul de administrație; prof.Nanu Raluca și prof. Strugariu Loredana, membrii CEAC; prof.dr. Baesu Aspazia, membru Consiliu de administrație; bibliotecar Ciobara Andreea.

Alături de aceștia, se impune sa fie amintiți toți profesorii colegiului care își aduc contribuția permanent la implementarea calității în școală și cei ce formează personalul didactic auxiliar și nedidactic care desfășoară activități care asigură cadrul financiar și administrativ atât de necesar desfășurării unui proces de învățământ de calitate.

comments

comments