full screen background image

Compartiment de Chirurgie plastică și arși, la Spitalul Judeţean

Consiliul Județean Suceava vizează demararea unei investiții de 19,2 milioane de lei pentru construirea unui compartiment de chirurgie plastică și arși la Spitalul Județean.

Noul compartiment va fi amplasat într-un etaj care va fi construit pe corpul E, cel din spatele spitalului.

La fel ca în cazul supraînălțării Secției de Cardiologie, lucrările la noul proiect vor consta într-o structură de rezistență din stâlpi și grinzi metalice.

Proiectul prevede realizarea a 3 saloane pentru arşi grav, prevăzute fiecare cu câte un pat special, şi a 4 saloane, cu un total de 14 paturi, destinate zonei de chirurgie plastică.

Dotările vor include o sală de operații prevazută cu aparatură modernă, inclusiv sistem de filtrare și dezinfectare a aerului, cu acces la laboratoarele și compartimentele de investigații și tratament ale spitalului.

Durata estimată a obiectivului de investiţii este de 24 de luni.

comments

comments