Zeci de firme, primării, echipe sportive, personalităţi, sindicate, dar şi persoane fizice au anunţat că participă la protestul ”România vrea autostrăzi” şi întrerup activitatea, vineri, timp de 15 minute, la ora 15.00. Tot la ora 15.00, omul de afaceri Ştefan Mandachi, iniţiatorul protestului, inaugurează, în localitatea Cumpărătura, judeţul Suceava, primul metru de autostradă construit în Moldova.
Protestul ”România vrea autostrăzi”, pe care omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi l-a iniţiat la începutul lunii martie, a adunat zeci de adepţi din întreaga ţară, nu doar din Moldova.
Firme din toate domeniile, care au mii de angajaţi, au anunţat că vineri, 15 martie, la ora 15.00, pentru 15 minute întrerup activitatea.
De asemenea, s-au alăturat protestului Consiliul Judeţean Braşov şi mai multe primării, cele mai mari fiind cele din Iaşi, Braşov şi Târgu Jiu.
„Trebuie să atragem atenţia asupra necesităţii construirii de autostrăzi. Aşa cum spuneam, nu numai Autostrada A8 este importantă, Autostrada Moldova, ci toată ţara are nevoie de reţea de autostrăzi, pentru că avem nevoie să ne dezvoltăm în primul rând. Ecoul nu cred că va fi de o rezonanţă mare pentru că despre această necesitate se vorbeşte de prea multă vreme. Probabil, s-a erodat în mintea celor care trebuie să decidă acest subiect, dar, cel puţin, vom reuşi să atragem atenţia Comisiei Europene că a devenit o problemă naţională lipsa autostrăzilor şi că ar trebui să abordăm următoarea etapă de finanţare europeană într-un mod mult mai responsabil”, a spus MIhai Chirica, la Digi FM.
“Nu cerem ceva extraordinar în schimbul taxelor şi impozitelor pe care le plătesc cetăţenii judeţului şi care fac din Braşov unul dintre cei mai importanţi contributori la bugetul de stat. Cerem ceva normal pentru o ţară europeană. Şi mai presus de toate, cerem respect!”, a transmis Consiliul Judeţean Braşov.
Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu, fondatoarele Asociaţiei ”Dăruieşte Viaţă” care construieşte un spital la Bucureşti, protestează, la ora 15.00, în faţa Ministerului de Finanţe.
”Avem 1 m de autostradă la Suceava şi avem şi SPITAL în Bucureşti” a scris Carmen Uscatu pe Facebook.
În plus, s-au alăturat protestului sindicaliştii de la ROMATSA şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS. Mai protestează faţă de situaţia jalnică a infrastrcturii din România sportivi, personalităţi, dar şi persoane fizice.
”Cel mai lăudabil lucru pe care l-a făcut Ştefan Mandachi, tânărul al cărui manifest a devenit viral, este că a demonstrat că cele două Românii paralele nu sunt chiar atât de paralele când interese comune le leagă. Se pare că şi mogulii, şi oamenii de rând, şi oamenii de afaceri, şi jurnaliştii, şi (unii) politicieni sunt de acord că România are nevoie de autostrăzi şi sunt gata să oprească timpul în loc pentru a le cere autorităţilor să le facă!”, a scris, pe pagina oficială a protestului ”România vrea autostrăzi” o persoană fizică ce a anunţat că va întrerupe lucrurl timp de cincisprezece minute.
Tot la ora 15.00, Ştefan Mandachi inaugurează, în localitatea Cumpărătura, judeţul Suceava, primul metru de autostradă construit în Moldova. Metrul de autostradă a fost construit de Mandachi din banii săi, ntr-o singură zi, prin mobilizarea unei echipe de 17 oameni.
”2.000 de oameni mor anual pe şoselele din România. Câţi ar fi supravieţuit dacă aveam autostrăzi? Noi tot înghiţim şi stăm tăcuţi. Dacă un angajat nu-şi ia leafa în ziua stabilită ce se întâmplă? Sau dacă firmele mele nu virează banii la stat pe data de 25 în fiecare lună? Dar cine răspunde că nu avem autostrăzi? Chiar că suntem luaţi de proşti”, a afirmat Ştefan Mandachi la iniţierea protestului.