Premierul britanic, Theresa May, va supune joi deputaţilor din parlamentul de la Londra o moţiune propunând organizarea până la 20 martie a unui nou vot asupra acordului de divorţ pe care ea l-a încheiat cu Uniunea Europeană, a anunţat miercuri seară guvernul britanic, transmit Reuters şi AFP.
Acest acord, încheiat la sfârşitul lui noiembrie, a fost respins deja de două ori de deputaţii britanici. Dacă va fi adoptat de această dată, Theresa May le va cere liderilor europeni o scurtă amânare a Brexit-ului, până la 30 iunie. Dacă va fi refuzat din nou, amânarea s-ar extinde dincolo de 30 iunie şi va trebui ca ţara să organizeze alegeri europene în mai, a precizat executivul de la Londra.AGERPRES