full screen background image

Proiecte importante pentru Suceava, ţinute în loc de lipsa bugetului

Proiectul Centrului multifuncţional din Iţcani (amenajarea fostului cinema „Arta”) şi proiectul de construire a unei grădiniţe în cartierul Burdujeni-sat sunt ţinute pe loc din cauză că bugetul de stat nu a fost încă promulgat de către preşedintele Klaus Iohannis.

În cazul celor două investiţii procedurile se află în fază avansată, iar primarul Ion Lungu a avut discuţii cu responsabilii Agenţiei de Dezvoltare Nord-Est.

În urma acestor demersuri, a fost agreată soluţia apelării la „clauza suspensivă”, care permite iniţierea licitaţiilor publice în lipsa bugetului aprobat.

Lungu: “Avem toate etapele parcurse, respectiv cea de verificare a eligibilităţii, tehnică şi financiară. Avem OK-ul, însă nu putem semna contractele decât după ce se promulgă bugetul de stat şi se aprobă cel local. De aceea, am discutat şi la ADR Nord-Est şi vom demara prevederile de licitaţie, de achiziţie publică, pe acea clauză suspensivă, în ideea că, în două săptămâni vom aproba şi bugetul.”

Centrul multifuncţional Iţcani va avea 1.156 de metri pătraţi – 826 de metri pătraţi la parter şi 329 de metri pătraţi la etaj.

Valoarea lucrărilor este de 5,74 de milioane de lei, Primăria contribuind cu peste 100.000 de lei.

Termenul de realizare a investiţiei este de 36 de luni de la semnarea contractului de finanţare, 24 de luni fiind execuţia efectivă.

În clădirea modernizată vor funcţiona servicii ale Primăriei, imobilul găzduind, în acelaşi timp, un birou al Poliţiei Locale, un cabinet medical, un centru de activităţi recreative, un centru de consiliere şi informare, un centru educaţional şi grupuri sanitare.

Prin Programului Operaţional Regional POR 2014-2020, este urmărită accesarea a 3,62 de milioane de lei, pentru construirea grădiniţelor din Burdujeni-sat şi din zona centrală.

comments

comments