full screen background image

„Alege priorităţile oraşului tău!”- Campanie de implicare civică în viitorul municipiului

Sucevenii sunt invitaţi să se implice civic în cadrul campaniei de consultare “Alege priorităţile oraşului tău!”, organizată de Banca Mondială în parteneriat cu Federaţia Zonelor Metropolitane şi Aglomerărilor Urbane din România.

Până pe 22 martie, locuitorii județului sunt invitaţi să ierarhizeze proiectele în funcţie de importanţa şi impactul asupra comunităţii locale.

Cele 10 proiecte de infrastructură propuse sunt construcţia unei variante de ocolire în municipiul Suceava în vederea devierii traficului greu, valorificarea monumentului istoric Curtea Domnească, modernizarea drumurilor Udeşti – Vereşti – Dumbrăveni – Siminicea – Hănţeşti și Suceava – Moara – Drăgoieşti – Berchişeşti – Horodniceni, construirea unui spital de pediatrie în municipiul Suceava și drumul TransRegio pe ruta Suceava – Câmpulung Moldovenesc.

De asemenea, sunt vizate variante ocolitoare în Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Gura Humorului, construcţia drumului expres Paşcani – Suceava – Siret, amenajarea centrului intermodal de mărfuri, modernizarea căii ferate Paşcani – Dărmăneşti și electrificarea căii ferate Dărmăneşti – Vicşani.

Accesarea chestionarului se poate face la linkul următor: https://kwiksurveys.com/s/E7k9AFsk.

comments

comments