full screen background image

Ţigări în valoare de peste 70.000 de lei, găsite de poliţişti într-o maşină abandonată la Palma

În cursul dimineţii de duminică, în jurul orei 08.20, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a identificat, pe DN 17A din comuna Vatra Moldoviței, în zona monumentului denumit „Palma”, un autoturism staționat, fără ca în zonă să fie prezent și conducătorul auto.

În urma controlului, polițiștii au găsit, în interiorul maşinii, 6.247 de pachete de țigări de proveniență Duty Free, fără timbru fiscal.

Țigările, în valoare de 71.850 de lei, autoturismul și celelalte bunuri identificate în interiorul acestuia au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal față de autori necunoscuți, sub aspectul comiterii infracțiunii de „contrabandă”, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments