full screen background image

12 februarie – Cu DEX-ul pe bancă

Citeam deunăzi articolul unui profesor de limba română care încerca să găsească explicația faptului că sumedenie de cuvinte din limba noastră sunt utilizate greșit, fie prin pronunția incorectă, fie prin folosirea lor în contexte nepotrivite. Iar sumedenia aceasta de cuvinte greșite ajunge să fie mai cunoscută și utilizată decât cuvintele corecte. Ca și în cazul celebru al mezinei domnului Băsescu, al cărei porumbelul scos pe gură cu ,,succesuri”, a fost atât de des amintit, încât mulți începuseră să aibă ezitări când își doreau să se refere la ,,succese”.

Profesorul amintit de limba română găsea explicația în faptul că elevul zilelor noastre nu mai este încurajat și îndrumat să lucreze cu DEX-ul pe bancă. Nici măcar cu tableta pe bancă, așa cum s-a dorit de către minister la un moment dat. Eu aș spune mai degrabă că elevul de astăzi nu mai este încurajat de fapt să fie curios. Să-și dorească să afle forma corectă a unui cuvânt, măcar din respect pentru propria persoană. Pentru că felul în care vorbești este parte a imaginii pe care o creezi în fața celorlalți.

Astăzi parcă toți au adoptat latineasca zicere ,,Verba volant”. Și dacă tot zboară cuvintele, precum porumbelul mezinei domnului Băsescu, de ce să ne mai facem griji pentru ele? Mai grav este însă că unii au uitat partea a doua a zicerii: ,,scripta manent”. Și cum scrisul care rămâne e tot din cuvinte, ar fi rost de a fi mai atenți la corectitudinea cuvintelor pe care le folosim.

Mai ales atunci când vine vorba de profesori. Cei care educă generația aceasta mai puțin curioasă de corectitudinea cuvintelor, mulți neștiind nici măcar ce este DEX-ul. Indiferent că predau la clasele mici, că predau Limba română, Chimie, Educație tehnologică, Educație fizică și sport sau orice altă disciplină. În cazul profesorilor, lipsa curiozității și dorința de a corecta e mai puțin tolerabilă. Și aproape inexplicabilă.
Toți greșim. Perfecțiunea nu există. Există însă dorința de a crește. În fiecare zi. Iar dorința aceasta n-ar trebui să scadă odată cu creșterea vârstei. Dimpotrivă.

comments

comments