Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, anunţă că i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis trei propuneri de numire în funcţia de procuror şef în cadrul DIICOT. El i-a propus pe Doru-Gabriel Stoica la Secţia de combatere a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, Bogdan Felician Voicu la Secţia de combatere a traficului de droguri şi pe Alina Albu la Secţia de combatere a criminalităţii organizate.
Tudorel Toader a anunţat, printr-o postare pe Facebook, că a trimis preşedintelui Klaus Iohannis trei propuneri de numire în funcţia de procuror şef.
“Am transmis Preşedintelui României următoarele trei propuneri de numire în funcţia de procuror şef: 1. Stoica Doru-Gabriel – procuror şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, din cadrul DIICOT; 2. Voicu Bogdan Felician – procuror şef al Secţiei de combatere a traficului de droguri, din cadrul DIICOT; 3. Albu Alina – procuror şef al Secţiei de combatere a criminalităţii organizate, din cadrul DIICOT”, a scris Tudorel Toader, marţi, pe Facebook.