Mi-am dat seama de ceva vreme că nu am mai mult de… vreo douăzeci și ceva de ani. Chiar așa! Doar atâția am adunat de când am început să învăț cu adevărat din ceea ce mi se întâmplă. Și-atunci, firesc, consider că aceasta este vârsta mea reală.
Până atunci, cei șapte ani petrecuți mai mult acasă, apoi trecerea prin școli, întâlnirea cu feluriți profesori, petrecerea de timp cu diverși colegi și prieteni, toate au fost asemenea celor 9 luni de sarcină pentru un nenăscut. Ani în care credeam că știu aproape tot, dar de fapt nu știam nimic despre lumea exterioară. Ajungeau la mine fragmente de muzică, sfaturi ale adulților, mângăieri ale mamei, povești întâmplate. Așa cum se spune că ajung toate la copilul nenăscut încă. E drept că toate acestea erau venite mai puțin din dorința mea și mai mult din a altora. Îmi dau seama, însă, acum toate au pus fundamentul. Iar punctul zero al creșterii mele, al numărării anilor vârstei mele, a fost după construcția acestui fundament… cam după douăzeci de ani trecuți în buletin.
Abia atunci am început să înțeleg că întâlnirea cu fiecare om, trăirea fiecărei experiențe intens și independent, căutarea voluntară a sensurilor… acestea toate sunt de fapt cele care au început să-mi adune anii vârstei. Iar acum, atât de tânără fiind înăuntrul meu, în ciuda celor vreo douăzeci de ani în plus la exterior, îmi doresc să învăț din toate. Să nu las nimic să treacă pe lângă mine neînțeles, neadunat.
Și totuși, cât de mult au contat experiențele școlilor prin care am trecut! Cele 9 luni prelungite trăite într-un univers prea mic! Au fost esențiale pentru curiozitatea mea de acum, pentru dorința de a găsi rost în orice și oricine. Pentru că am avut norocul de a întâlni de-a lungul lor, profesori care trecuseră probabil la rândul lor prin ce trec eu acum. Înțelegerea faptului că școala nu e doar timpul și locul acumulării de cunoștințe. Ci și mai mult locul în care îl pregătești pe viitorul adult pentru momentul când va deveni cu adevărat curios. Îl înveți să-și pună întrebări și să le pună și altoara, îl înveți despre echilibru, îl înveți despre zbor, te dai pe tine ca model de frustrare sau bucurie.
Și cât de mare e responsabilitatea aceasta a profesorului care pune fundamentul celor ce vor veni! Imens!
Sunt tânără… de prea puțin știutoare… cu chef de a învăța, trăind. Iar pentru asta le mulțumesc profesorilor mei care m-au învățat să vreau!
Azi e ziua mea! La mulți ani, mie! În fiecare zi e ziua mea, de vreo douăzeci de ani încoace…
