full screen background image

Aproape 3.000 de infecții respiratorii acute, săptămâna trecută, în judeţ

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava anunţă că numărul cazurilor de infecții respiratorii acute este în creștere, conform raportărilor transmise de către furnizorii de servicii medicale din județul nostru, pentru săptămâna 14 – 20 ianuarie. Comparativ cu alte zone ale țării, creșterea este mai mică.

Au fost raportate 2.948 cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare și pneumonii), cu 17,96% mai multe decât în săptămâna anterioară.

Grupa de vârstă la care s-au diagnosticat cele mai multe cazuri în ultima săptămână a fost de 5 – 14 ani, spre deosebire de săptămâna anterioară când au fost diagnosticate cele mai multe cazuri la grupa de vârstă de 15 – 49 de ani.

Cele mai multe cazuri internate au fost la grupa de vârstă de 0 – 1 an, la fel ca în săptămâna precedentă.

Din evidențele Direcției de Sănătate Publică Județene Suceava până la data de 20 ianuarie au fost vaccinate gratuit antigripal 35.185 de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire. La aceeași dată medicii de familie mai aveau în cabinete 1.480 doze de vaccin antigripal, solicitând suplimentarea acestora cu 4.144 de doze.

În judeţul Suceava, s-a înregistrat şi primul deces din cauza gripei.

Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 60 de ani, având condiţii medicale preexistente, dar nefiind nevaccinat antigripal.

Acesta a fost internat în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava, secţia de anestezie-terapie intensivă. Deşi a primit tratament specific antiviral şi a fost intubat, starea generală a pacientului s-a deteriorat progresiv.

Pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a răspândirii virusului gripal specialiștii recomandă:
– Consultarea medicului de familie pentru o simptomatologie asemănătoare gripei, inclusiv pentru a stabili o eventuală indicație de spitalizare;
– Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
– Spălarea mâinilor cu săpun cât mai des, dar mai ales înainte de masă şi înainte de a ne pune mâna pe faţă, în vederea reducerii răspândirii virusului;
– Acoperirea gurii și nasului cu un șervețel de hârtie în caz de tuse sau strănut. Aruncarea imediată după folosire a șervețelelor, urmată de spălarea mâinilor. Dacă nu există un șervețel disponibil, se recomandă acoperirea în totalitate a nasului și gurii cu partea internă a articulației cotului;
– Evitarea aglomerațiilor și limitarea organizării de evenimente;
– Efectuarea unui triaj epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie respiratorie;
– Evitarea contactului prelungit cu o persoană care are o viroză respiratorie;
– Limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special în secțiile cu risc și purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mănuși, halate) de către vizitatori și personalul medical;
– Continuarea vaccinării antigripale.

Pacientul cu gripă trebuie văzut întâi de medicul de familie. Nu este obligatoriu ca acesta să trimită bolnavul la spital. Medicamentele antivirale specifice au efect și pot limita o evoluție nefavorabilă, cu condiția de a fi administrate cât mai devreme. Antibioticele nu ajută în viroze, acestea se folosesc numai în momentul în care se complică o viroză respiratorie, inclusiv gripa, cu o infecţie bacteriană. Gripa necomplicată se vindecă acasă. Doar gripa complicată se internează şi se tratează la spital.

“Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava monitorizează zilnic numărul cazurilor de infecții respiratorii și deciziile luate la nivelul unităților sanitare și la nivelul unităților de învățământ, cu privire la măsurile suplimentare de prevenire a îmbolnăvirilor.

Prin această monitorizare a măsurilor luate pentru limitarea extinderii cazurilor de îmbolnăvire prin gripă și infecții respiratorii, Ministerul Sănătății supraveghează evoluția epidemiei de gripă”, a precizat şefa DSP Suceava, dr. Liliana Ioana GRĂDINARIU.

comments

comments