full screen background image

Cod galben de ploi, lapoviţă, ninsori şi viscol, de joi dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de ploi, lapoviţă, ninsori şi viscol, valabilă începând de joi dimineaţa în zone din 25 de judeţe, inclusiv în Municipiul Bucureşti.

Conform prognozei, în intervalul 24 ianuarie, ora 4:00 – 25 ianuarie, ora 14:00, în zona Munţilor Banatului, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură vor fi precipitaţii abundente, astfel încât se vor acumula cantităţi în general de 25 – 50 l/mp. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, unde şi vântul va avea intensificări cu rafale de 60 – 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada.

La altitudini mai joase, precipitaţiile vor fi în special sub formă de ploaie şi lapoviţă, favorizând topirea stratului de zăpadă.

În judeţele Bacău, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani şi în zona Carpaţilor Orientali vor fi perioade în care va ninge, local însemnat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă consistent. De asemenea, în judeţele Vaslui şi Vrancea vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului. Local şi temporar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40 – 55 km/h şi peste 70 km/h la munte, viscolind şi spulberând zăpada.

Potrivit ANM, vor fi ploi însemnate cantitativ în nordul şi vestul Olteniei şi în nordul Munteniei, cu intensificări ale vântului şi polei în centrul şi nord-estul Munteniei şi în sud-estul Moldovei. Temporar, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie în regiunile sudice şi sud-estice, unde se vor acumula cantităţi de apă cuprinse în general între 10 şi 25 l/mp. În nordul şi vestul Olteniei, precum şi în nordul Munteniei acestea vor fi de 25 – 50 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă, în special în zona deluroasă a Olteniei.

În centrul şi nord-estul Munteniei şi în sud-estul Moldovei vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 50 – 70 km/h şi se va semnala polei.

Meteorologii precizează că, în restul teritoriului, trecător şi pe arii restrânse, se va depune polei şi se vor semnala intensificări ale vântului. Precipitaţii, local însemnate cantitativ în jumătatea de sud a ţării, vor fi şi în zilele de la sfârşitul săptămânii.

ANM notează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea emisă miercuri.

comments

comments