full screen background image

Vicepreședintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România DECUS, Bogdan Bănică: “Din decembrie 1989, poliţiştii români au fost batjocuriţi cu buna ştiinţă a conducătorilor”

Bogdan Bănică, polițist criminalist în Suceava și vicepreședinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS – în dialog cu Iulia Sîrghi

Bogdan Bănică, polițist criminalist în Suceava, vicepreședinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România (SNPR) DECUS, a fost astăzi invitat în emisiunea Viva CAFÉ.

Am discutat despre structura umană și dotarea materială, dar și despre plusurile și minusurile din cadrul Inspectoratului de Poliție.

Iulia Sîrghi: Pentru a vă desfășura în mod eficient activitatea, trebuie îndeplinite două componente importante: structura umană și dotarea materială. Aveți experiență și sunteți la curent cu ceea ce se întâmplă în Poliție. Haideți să ne referim, pe rând, la cele două aspecte. Cum au evoluat ele în ultimii ani? Care sunt plusurile și minusurile?

Bogdan Bănică: Ne-am confruntat cu un val de pensionări masive în Poliția Română, mulți dintre colegii mei au profitat de anumite oportunități, cred că fiecare dintre noi procedam la fel, și s-au pensionat, motiv pentru care în momentul de față, atât la nivel județean, cât și la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, ne confruntăm cu un deficit de personal de aproape 20%, deficit de personal care atribuie sarcini suplimentare celorlalți colegi rămași în activitate. Avem promisiuni de la nivelul Ministerului că aceste funcții, pe o perioadă de câțiva ani, se vor ocupa, mai mult sau mai puțin, dar suntem mai mult, sau mai puțin încrezători cu privire la aceste promisiuni.

Iulia Sîrghi: Cine vă urmărește luările de poziție a remarcat criticile pe care le aduceți ministrului de Interne, Carmen Dan. Unele dintre ele se referă la modificările aduse Statutului Polițistului, despre care spuneți că provoacă ”ilaritate”. Haideți să detaliem despre ce este vorba.
Bogdan Bănică: “Sunt convins că doamna ministru este supărată pe atitudinea mea vizavi de Cabinetul Ministerial, în general, și a Ministerului de Interne, în special. Ne aducem aminte că la înmormântarea colegului meu, Sorin Vezeteu – Dumnezeu să-l odihnească!, doamna ministru, cu lacrimi în ochi, ne promitea că va face și că va drege, a trecut un an și jumătate de la acel tragic accident și nu s-a schimbat absolut nimic în Poliția Română.

Iulia Sîrghi: Cu voia dumneavostră, aș vrea să ne referim pe scurt la Poliția Rutieră, cu ale cărei cadre sucevenii se întâlnesc aproape zilnic. Ultimii ani au adus pe străzi tot mai mare de autovehicule și, implicit, au crescut și numărul și gravitatea accidentelor. Străzile au rămas la fel, lumea e tot mai grăbită… Cum s-ar putea redresa situația? Ar fi nevoie de o intransigență mai mare la examenul auto? Ar trebui intensificată activitatea de conștientizare a pericolelor?

Bogdan Bănică: Deținem un loc fruntaș la numărul de persone decedate în accidente rutiere în județul Suceava, aici ar trebui să vorbim despre mai mulți factori: ni se reproșează faptul că polițiștii rutieri nu sunt vizibili în teren. Deficitul despre care vorbeam mai devreme se reflectă și în cadrul structurii de Poliție Rutieră. Şi da, ar trebui o intransigență sporită la nivel naţional a examenului pentru obținerea permisului de conducere. Permanent, SNPR DECUS ține legătura și cu compartimentele preventive, ne implicăm activ în conștientizarea populației cu privire la riscurile la care se expune nerespectând legislația rutieră în vigoare”.

Pe data de 9 mai, la Sibiu, angajaţii din Ministerul de Interne intenţionează organizarea unui protest de amploare. Poliţiştii vor astfel să-şi exprime nemulţumirile legate de condiţiile de muncă şi de salarizare.

Ascultați înregistrarea integrală a interviului realizat de Iulia Sîrghi cu vicepreședintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România DECUS, Bogdan Bănică, mai jos:

comments

comments