full screen background image

Bugetul Sucevei pe 2019, estimat la 300 de milioane de lei, ar putea fi aprobat în februarie

Primarul Sucevei, Ion Lungu, crede că bugetul municipiului Suceava va fi aprobat, „cel mai probabil”, cu prilejul întrunirii ordinare a Consiliului Local din luna februarie.

Până atunci, în vederea prefigurării veniturilor şi cheltuielilor pentru anul în curs, vor avea loc întâlniri atât cu consilierii locali, cât şi cu directorii unităţilor de învăţământ de raza urbei reşedinţă.

În cazul acestora din urmă, Lungu a spus că, în contul grădiniţelor, colegiilor naţionale, liceelor şi şcolilor, au fost achitate datorii care însumau circa 1 milion de euro.

Lungu: “Vom încerca să avem aceste discuţii, deşi nu există încă o bază foarte concretă pentru fundamentarea bugetului. Vrem să ne facem temele, iar pe măsură ce de la Guvern vom avea sumele prevăzute în bugetul de stat, vom definitiva şi bugetul local”.

Conform lui Lungu, bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2019 al municipiului Suceava este estimat la aproximativ 300 de milioane de lei.

În noul an fiscal-bugetar, Suceava intra cu plăţi restante însumând 26 de milioane de lei, datorii cu circa 50% mai mici decât cele din urmă cu un an, care se ridicau la 30 de milioane de lei.

Potrivit edilului-şef, în perioada trecută din 2019, Primăria Suceava a reuşit să scape de datorii de 12 milioane de lei şi, până pe 31 martie, nu va mai avea niciun fel de datorii, urmând a fi achitate inclusiv cele ale instituţiilor subordonate.

comments

comments