full screen background image

Evenimentul caritabil „Gala Comunității Fălticenene”, la cea de-a III-a ediție

Pe data de 26 decembrie, municipiul Fălticeni se pregătește să găzduiască o nouă ediție a „Galei Comunității Fălticenene”. Fiind organizat ca o inițiativă voluntară, evenimentul are ca scop promovarea valorilor orașului Fălticeni și își propune să ofere bucurie celor aflați în nevoie, creând pentru fălticeneni contextul în care se pot implica activ în dezvoltarea comunității locale.

Evenimentul este structurat pe patru momente principale și va avea loc miercuri, 26 decembrie, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” din Fălticeni, fiind organizat în mod voluntar pentru comunitatea fălticeneană. Evenimentul are parte de susținerea Primăriei Municipiului Iași, a Colegiului Naţional „Nicu Gane” și a Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”.

La fel ca în anii trecuți, în deschiderea evenimentului va fi organizată o recepție pentru invitați, după care se va continua cu o licitație caritabilă, organizată cu scopul de a strânge fonduri pentru a aduce un ajutor în lupta pentru sănătate a două familii greu încercate. Între obiectele puse la licitație, se regăsesc donații din partea lui Doru Axinte, Alexandros Pintilii Karciucas, Editura Polirom, Codrin Anton, Climent Art, Ingrid Murărescu, dar și opere plastice ale unor tineri talentați din Fălticeni. O donație specială vine în acest an din partea fălticenencei Dalila Dulgheriu, singura femeie cameraman din redacția Știrilor PRO TV. Astfel, va fi licitată cartea „Romania, te iubesc!” cu autograful în original al autorilor: Paula Herlo, Rares Nastase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu.

Ulterior, organizatorii vor decerna a treia ediție a Premiilor „Făuritori de fapte bune”, pentru a oferi trofee simbolice fălticenenilor care s-au implicat în dezvoltarea orașului Fălticeni și merită recunoștința tuturor. Organizatorii au pregătit și momente menite să promoveze muzica și arta, susținute de tineri artiști din Fălticeni.

„Ideea Galei Comunității Fălticenene a venit din dorința de a face cunoscute actiunile pozitive care au legatură cu orașul Fălticeni, mai vechi sau mai noi. Prin intermediul Galei Comunității Fălticenene, continuăm să apreciem valorile sănătoase ale unei comunități: educație, creativitate și grijă față de semeni.Ideea acestui eveniment a fost îmbrațișată cu succes și suntem plăcut impresionați de la an la an de faptul că ni se alătură un numar mare de fălticeneni, chiar și cei plecati de ani de zile, care au rămas cu aceleași rădăcini sănătoase, dobândite în Fălticeni. Cred cu tărie că împreună se pot face lucruri mărețe, nu trebuie sa fii special pentru a realiza lucruri deosebite; e nevoie de oamenii potriviți și de puțină voință!”, a declarat Simona Botner, inițiatorul evenimentului.

Simona Botner este Director Executiv al Asociației Biciclistelor din România și a organizat diverse evenimente sociale în București și în țară, în ultimii 5 ani. Odată cu lansarea ideii care a stat la baza Galei Comunității Fălticenene, s-a alăturat în mod voluntar o echipă de fălticeneni, din care fac parte: Anca Șoldănescu și Ioan Caulea, profesori la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, Elena Deleanu, profesor la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” și Șerban Vornicu, Specialist în Comunicare. Pentru că o comunitate este pusă în valoare de tinerii cu inițiativă, echipa a fost completată de mai mulți liceeni din Fălticeni, care formează echipa de voluntari a evenimentului.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Pentru informaţii suplimentare, puteți contacta echipa de organizare în mediul online, pe pagina de facebook Asociația Comunității Fălticenene sau la numărul de telefon 0753 472 873.

Pentru ca ideea să poată fi pusă în practică, s-au alăturat evenimentului sponsorii Xeroprint și Pastel.

comments

comments