full screen background image

Afganistan: Cel puţin 18 soldaţi au fost ucişi şi alţi 20 luaţi ostatici, după un atac al talibanilor

Cel puţin 18 soldaţi afgani au fost ucişi în noaptea de joi spre vineri în cursul unui atac al talibanilor ce a avut loc în provincia Herat (vest), a indicat un oficial, citat de AFP.

Militanţii au luat cu asalt un punct de control al armatei în districtul Shindand şi au luat de asemenea ostatici alţi cel puţin 20 de soldaţi, a declarat Sardar Bahaduri, membru al consiliului provinciei, precizând că mulţi dintre militarii capturaţi erau răniţi.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor Zabiullah Mujahid a postat o înregistrare video pe Twitter care arată într-o încăpere presupuşi soldaţi capturaţi. Autenticitatea înregistrării video nu a putut fi verificată în mod independent.

Săptămâna trecută, o confruntare înverşunată între talibani şi o miliţie proguvernamentală condusă de un comandant local puternic în acelaşi district s-a soldat cu 29 de morţi şi 17 răniţi. AGERPRES

comments

comments