Mi-aduc aminte că, în adolescență, pe când meregeam pe ulița satului bunicilor mei, oamenii pe lângă care treceam, necunoscuți mie, mă salutau. Răspundeam ușor nedumerită și amuzată de acest obicei. Apoi, ca într-un joc, am început la rândul meu să-i salut pe toți cei pe care i-am întâlnit, curioasă să văd dacă îmi răspund. Nu îmi răspundeau doar prin cuvinte, ci și prin zâmbete. Ajunsă la casa bunicilor, am aflat atunci că acesta era obiceiul micii comunități, de a-i saluta pe toți pe care îi întâlnești.
Timpul a trecut și vremurile s-au schimbat. Și oamenii s-au schimbat și obiceiurile s-au schimbat. Dar chiar și astăzi, dacă merg în satul bunicilor, sunt salutată și salut oameni pe care nu-i cunosc.
Pe 21 noiembrie se marchează la nivel mondial “Ziua Salutului”. Ideea de a dedica o zi din an salutului aparţine unor frați din SUA şi a apărut ca formă de protest la conflictul izbucnit între Israel şi Egipt, în toamna anului 1973, şi ca un îndemn la pace în întreaga lume.
Salutul e de fapt un îndemn la comunicare și e semn de intenții pașnice și relații bune, care nu costă mai nimic, dar poate deschide uși și drumuri. Drept pentru care e timp pentru a vorbi astăzi, mai mult decât în alte zile, despre salut. Și cum “Codul bunelor maniere” pare că a rămas prăfuit prin cotloanele multor case, n-ar fi rău să-și facă timp măcar profesorii 5 minute, dacă nu au făcut-o deja părinții, să le vorbească puțin despre salut.
Salutăm dacă intrăm primii într-o încăpere, iar ceilalţi trebuie să ne răspundă. Dacă întâlnim pe cineva cunoscut aflat într-un grup, e politicos să-i salutăm pe toţi, iar toţi trebuie să dea la rândul lor bună ziua. Un bărbat va saluta întotdeauna primul o femeie, iar o femeie mai tânără va saluta întotdeauna prima o femeie mai în vârstă. Răspunsul la orice salut este obligatoriu. A refuza să răspunzi înseamnă o jignire pentru persoana care a adresat salutul și spune de fapt multe și despre tine.
Strânsul mâinii, o formă de salut încărcată de un simbolism profund, este obiceiul care se practică cel mai des când doi oameni se întâlnesc. Chiar şi femeile se salută uneori astfel, deşi sărutul pe obraz îi face acestui gest o serioasă concurenţă. Îmbrăţişatul şi sărutul merg bine împreună şi sunt preferate de cei care se cunosc mai bine ori nu s-au văzut de mult. Atât strânsul mâinii, cât şi îmbrăţişarea însoţită de sărut, trebuie luminate obligatoriu şi de un zâmbet. Salutul, indiferent de formă, aduce un plus de culoare vieţii.
Mi-e dor de copilărie, de satul bunicilor, de oamenii zâmbitori pe care-i întâlneam, de vremuri trecute, în care oamenii nu priveau cu teamă spre necunoscuții care îi salutau. Dar cum nu le pot aduce pe multe din trecut în prezent, mă strădui să-i salut pe cunoscuți cu zâmbetul atașat, chiar și în zile pline de stres și goale de timp.
