Am vorbit de curând cu un prieten despre meditațiile de care au parte foarte mulți dintre elevi, acasă. Adică despre orele acelea pe care un copil le petrece sub supravegherea unui profesor, pentru a-și pregăti corect temele sau pentru a lucra suplimentar, pentru a obține apoi performanțe la diverse concursuri școlare.
Un prieten care este părinte, nu profesor. Și care a reușit performanța de a nu plăti nici măcar o oră liceanului din familie pentru pregătire suplimentară. Asta însă pentru că el, părintele, și-a supravegheat copilul îndeaproape de-a lungul școlarității, având putința de a-l îndruma și ajuta atunci când se mai poticnește. Norocos copil! Și norocos părinte, pentru că elevul familiei a fost mai tot timpul conștiincios.
Dar câți dintre copii sau părinți sunt la fel de implicați și norocoși?…
Povesteam deci despre prietenul meu căruia, neavând experiența meditațiilor plătite, îi este mai greu de înțeles și acceptat fenomenul. Drept urmare, în această problemă, îi consideră pe toți vinovați. Pe părinte, pentru că plătește pe altcineva să-i ajute copilul, pe profesorul de la clasă, pentru că predă în așa fel încât copilul nu se descurcă acasă singur la teme sau pentru că nu face pregătirea pentru performanță doar la școală. Și pe final, și pe elev. Pentru că nu este suficient de atent la școală, știind că este cineva acasă care să-i explice încă o dată, doar lui și pe înțelesul lui, ceea ce se predă la școală.
Argumente simple și în mare parte valabile. Doar că existența multor părinți e mai degrabă complicată, decât simplă. Și tocmai de aceea eu nu îndrept degetul acuzator spre toți părinții care dau meditații copiilor. Mai ales spre acei părinți care au servicii solicitante și preferă să-i ajute pe copii prin intermediul unui profesor, decât să nu-i ajute deloc.
Nu spun că este soluția ideală. N-am susținut niciodată “after-school”-ul sau meditațiile, dacă au fost pentru a avea părintele mai mult timp pentru a merge la salon sau la cumpărături. Dar sunt situații în care meditațiile sunt necesare. Mai ales atunci când elevul și părintele aleg să tacă atunci când temele pentru acasă sunt de la rubrica “Tema campionilor” pentru toți copiii unei clase. Mai ales atunci când copilul nu are timp să termine propoziția “Nu am înțeles exercițiul”, că profesorul îi răspunde răspicat cu o întrebare: “De ce nu ai fost atent?” Și mai ales atunci când părintele nu mai este capabil să calculeze viteza unui glonte ce străpunge un tren aflat în mișcare, din problema de fizică pe care copilul a primit-o în tema pentru acasă…
