full screen background image

26 octombrie – La timp…

Din când în când, posturile naționale de știri se încing legat de rezultatele vreunui studiu la nivel european în care românii sunt, de cele mai multe ori, în top. Fie topul fruntașilor, fie cel al codașilor.

Unul dintre euro-barometre e legat de activitatea fizică deficitară și ne poziționează pe locul 2 în topul celor mai sedentari europeni. Un sfert din românii chestionați afirmă că nu merg pe jos nici măcar 10 minute pe zi, aproape trei sferturi spun că petrec 2 ore și jumătate pe zi stând jos și tot atâția nu fac nimic din ceea ce ar însemna mișcare fizică.

Rezultate îngrijorătoare, dar care nu știu dacă mai miră pe cineva. În schimb, pe mine m-a mirat faptul că, în cadrul aceluiași studiu, toți cei intervievați au afirmat la unison că autoritățile trebuie să se implice mai mult în această problemă. Că, dacă ar face-o, atunci poate s-ar apuca și ei să facă sport mai mult pentru propria sănătate, căci știu că inactivitatea fizică este printre principalii factori de mortalitate la nivel global.

Serios?! Autoritățile să se implice mai mult? Adică ce ar putea să facă statul să-l determine pe domnul X, deținător al 120 de kilograme, să facă mai multă mișcare fizică?! Să-l trezească de dimineață, să-i deschidă fereastra, să-i pornească radioul pe o melodie ritmată și să-i zică să facă 30 de genoflexiuni? Să pună o vorbă bună la șefu să mute ora de sosire la serviciu mai pe la prânz, ca să poată ajunge el în pas mai mult sau mai puțin vioi, fără mașină? Să întrerupă programele la televizor în weekend ca, din lipsă de ocupație, să iasă la plimbare prin împrejurimile orașului? Să-i pună pe toți instructorii de fitness să lucreze voluntar în sălile de sport ca să-și permită tot românul să se suie pe stepper?

Chiar autoritățile sunt cele care trebuie să se implice mai mult? Acolo e vina și când vine vorba de mișcarea fizică, așa cum e în tot ce nu merge bine în țara asta?

Sincer… am impresia, în ultima vreme, că ne-am transformat cu toții într-o țară de asistați sau doritori de a fi asistați. Dacă nu ne asistă cineva, nu facem mai nimic. Trebuie să fim asistați să ne trezim la timp, să mâncăm la timp, să muncim la timp, să citim la timp, să ne plângem la timp. Totul trebuie asistat, monitorizat, evaluat de ceilalți, ca să iasă… la timp.

Și-mi dau seama că, de fapt, timpul e din ce în ce mai puțin dornic să ne asiste și că trece pe lângă noi nepăsător, lăsându-ne să ne plângem și să așteptăm implicarea celorlalți, care nu au timp nici de ei înșiși.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza