full screen background image

România va avea un Registru Naţional de Franciză care va monitoriza afacerile în sistem

România va avea un Registru Naţional de Franciză, care va monitoriza afacerile în sistem, şi o unitate-pilot în care, timp de un an, francizorul va testa şi definitiva tipul de afacere pe care urmează să o vândă în franciză, potrivit unui proiect de Lege care modifică Ordonanţa 52/1997 privind regimul juridic al francizei, adoptat miercuri de Guvern.

“Registrul Naţional de Franciză are rolul de monitorizare a afacerilor în sistem de franciză şi de evidenţiere a datelor statistice utile. În acest fel, antreprenorii români de succes vor fi încurajaţi să îşi francizeze afacerile, iar francizorii străini să îşi extindă reţelele în ţara noastră, crescând, astfel, probabilitatea ca un număr mai mare de întreprinzători români să fie atraşi să dezvolte afaceri în regim de franciză”, se precizează într-un comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, remis joi AGERPRES.

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei cu modificările şi completările ulterioare, Asociaţia Română de Franciză va înfiinţa Registrul Naţional de Franciză. Francizorii din România au posibilitatea de a înregistra documentul de dezvăluire de informaţii (DI) în Registrul Naţional de Franciză în mod gratuit, se mai arată în comunicatul Ministerului pentru Mediul de Afaceri.

În unitatea-pilot, pe parcursul unui an, francizorul testează şi definitivează tipul de afacere pe care urmează să o vândă în sistem de franciză. Astfel, francizatul va prelua o afacere verificată, fiindu-i mai uşor să dezvolte un business după un model funcţional, în lipsa unei experienţe antreprenoriale anterioare, explică sursa citată.

“Aşadar, există un potenţial extrem de mare de afaceri prospere ce pot fi lansate pe piaţă, iar o firmă în regim de franciză ar putea reprezenta una dintre cele mai bune soluţii de dezvoltare a unui business la început de drum, având în vedere valoarea mică a investiţiei. De aceste oportunităţi pot beneficia cei care vor aplica anul acesta la Start-Up Nation şi anticipăm o concurenţă mult mai mare, comparativ cu anul trecut, în rândul întreprinzătorilor care, în mod sigur, vor avea idei inovatoare, planuri de afaceri fiabile, coerente, cu previziuni de succes pe mai mulţi ani”, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan Radu Oprea.

Alte noutăţi aduse de actul normativ vizează alinierea termenilor cu cei utilizaţi la nivel internaţional în domeniul francizei, introducerea termenului de “francizat”, utilizat pentru partenerul francizorului şi utilizarea termenului “document de dezvăluire de informaţii” de către toţi francizorii, pentru uniformizarea procedurilor de informare a potenţialilor francizaţi.

Potrivit MMACA, noul proiect de act normativ va avea un impact pozitiv la nivel macroeconomic, prin apariţia unor noi oportunităţi de afaceri, crearea de locuri de muncă, diversificarea pieţei de produse şi servicii şi creşterea competiţiei pe piaţă. AGERPRES

comments

comments