Membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor Suceava s-au reunit, miercuri, 24 octombrie 2018, în ședință extraordinară, pentru a discuta despre evoluția pestei porcine în România și despre eventuale noi măsuri de prevenire a apariției bolii în județul Suceava, având în vedere că, în județul vecin, Maramureș, a fost confirmat un focar de pestă porcină africană, marți, 23 octombrie 2018.
Prefectul Județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a precizat că, în contextual apariției unui focar de pestă porcină africană pe raza județului Maramureș, a considerat necesară întâlnirea membrilor Centrului Local pentru Combaterea Bolilor: “În ședința din luna iulie s-au stabilit o serie de măsuri de prevenție și combatere a Pestei Porcine Africane în cazul în care un focar ar fi fost confirmat pe raza județului Suceava. Până acum ca urmare a măsurilor adoptate în județul Suceava nu a apărut niciun focar de pestă porcină africană”.
Prefectul Adomnicăi a mai spus, în urma inspecției efectuate marți, pe DN 18, drum care leagă județul Suceava de Maramureș, a constatat că deja e practicabil și se circulă în zonă. În acest context, prefectul a propus să fie luată în discuție amplasarea unor filtre suplimentare de poliție pe acest tronson, întrucât există un risc sporit în ceea ce privește răspândirea pestei porcine africane și pe această cale.
Șeful Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, medicul veterinar Dan Corneanu, a informat că măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor cu PPA sunt în continuă aplicare și monitorizare permanentă în județul Suceava.
De asemenea, echipe mixte constituite din reprezentanți ai DSVSA, Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului Județean de Jandarmi continuă controalele periodice în târgurile de animale din județul Suceava, unde este interzisă comercializarea porcinelor, fiind constatată o diminuare a circulației spre aceste târguri.
Totodată, se verifică periodic condițiile sanitar-veterinare în exploatațiile de animale.
La frontiera Siret, este asigurată permanența la controlul bagajelor, fiind menținută interdicția introducerii în țară a produselor de origine animală, iar dezinfectoarele pietonale și rutiere sunt funcționale.
Directorul DSVSA Suceava consideră oportună constituirea unor filtre suplimentare pe DN 18.
Referitor la acest aspect, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, comisar șef Adrian Buga, a precizat, la rândul său, că există filtre de control ale IPJ pe DN18, care fac verificări aleatorii. Comisarul șef a mai spus că se va analiza oportunitatea unui filtru suplimentar permanent, 24 din 24 de ore, sau numai pe timpul nopții, iar dacă va fi nevoie se va lua și această măsură.
Potrivit ultimei actualizări a situației privind evoluția Pestei Porcinei Africane pe teritoriul României, transmisă de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, la data de 18 octombrie 2018, boala evolua în 260 de localități din 14 județe, cu un număr de 1.021 de focare (dintre care 15 în exploatații comerciale). De asemenea, au fost înregistrate 107 cazuri la mistreți.
Referitor la situația din județul Maramureș, ANSVSA a informat că Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a confirmat diagnosticul de PPA, în probele trimise de DSVSA Maramureș, în data de 23 octombrie 2018.