Zilele trecute, m-a întrebat cineva ce părere am despre doamna Viorica Dăncilă. Recunosc că întrebarea m-a blocat, crezând că e una capcană. Pentru că este puțin probabil să adresezi această întrebare mai multor români și să primești răspunsuri diferite. Răspunsul e invariabil, drept urmare n-am să-l formulez aici.
Și totuși, de ce oare această întrebare? Pentru că sunt femeie, pentru că sunt și eu profesor? Pentru că mi se spune și mie adesea că sunt o persoană “neconflictuală”, așa cum o caracteriza Liviu Dragnea pe doamna premier? Nici acum n-am deslușit sensul întrebării… În schimb, am încercat ca urmare a acestei dileme să deslușesc puțin din ceea ce a fost și pare a fi doamna Viorica Dăncilă.
Am fost curioasă mai întâi să aflu ce și cât a predat. Și-am aflat că a stat 8 ani la catedra liceului din Videle predând discipline tehnice… ceva legat de mașini și utilaje, sonde și organizarea producției. Am răsuflat ușurată de faptul că nu a fost învățătoare și nici profesor de limba română. Ar fi fost prea de tot, ținând cont că una dintre primele ei ziceri în fruntea guvernului a sunat cam așa: “Am toată încrederea că echipa care am venit vor găsi soluții și cred că cu aceste soluții veți rezolva o parte din problemele care le aveți”.
Am mai aflat că era elegantă și în vremea profesoratului și la fel de blondă. Gustul pentru apariții vestimentare ce te duc cu gândul la cumătrie nu îl discut. Pentru că mă interesează mult mai puțin apariția neinspirată decât faptul că e atât de ușor de “păpușit”. Am mai aflat că era respectată de liceeni, că nu punea note foarte mici, dar că trebuia să înveți, cât de cât, pentru a obține un 8 la disciplina ei. Că nu a venit niciodată la ore doar să citească din carte și că nu făcea greșelile gramaticale de astăzi. Acum, nu știu dacă evaluarea gramaticii de la acea vreme este una obiectivă, având în vedere că arta exprimării corecte nu se preda în multe licee nici la acea vreme.
Despre activitatea din politică, dincolo de funcțiile în partid și de poziția de europarlamentar, nu sunt prea multe de spus. Doar că a fost acolo, fără inițiative care să fi rămas în memoria colectivă. Așa cum nici în holul liceului din Videle, la avizierele “Elevi cu care ne mândrim” și “Onoare și respect”, nu se regăsește.
Îmi dau seama că, la finalul tentativei mele de a mă informa legat de prima doamnă premier din istoria României, n-am rămas cu nimic palpabil… doar cu descrierea pe care i-a făcut-o Liviu Dragnea, ce mă duce prea puțin cu gândul spre un premier de țară “o femeie civilizată, neconflictuală, deosebit de comunicativă.” Și cu convingerea că de fapt “nimicul” acesta în privința faptelor semnificative din viața ei, o face să fie pe prima scenă, mânuită de sfori, lăsate cu nonșalanță la vedere. Și mi-e puțin ciudă că tocmai acest personaj e prima femeie premier a României… fostă profesor.
