full screen background image

Camera Deputaţilor: Dezbaterea legii offshore în comisii – amânată cu o săptămână

Preşedintele Comisiei pentru industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, a anunţat marţi că proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore va intra în dezbaterea comisiilor de specialitate săptămâna viitoare, decizia fiind luată după o discuţie cu Liviu Dragnea.

“Am vorbit puţin mai înainte cu domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi pentru că avantajul României, obţinut în cursul lunii iulie, în urma formei finale aprobate de Camera Deputaţilor pentru legea offshore trebuie menţinut, legea nu va fi supusă analizei comisiilor reunite astăzi (marţi – n.r.), urmând să cântărim foarte bine toate implicaţiile şi influenţele asupra bugetului de stat şi avantajele pe care trebuie să le conserve statul român”, a declarat Iancu, la Parlament.

El a adăugat că marţi vor fi colectate amendamentele de la deputaţi, iar săptămâna viitoare proiectul de lege va intra în dezbaterea comisiilor “pentru o analiză foarte atentă cu un singur obiectiv – menţinerea avantajului dobândit deja de către România”.

Întrebat dacă există îndoieli cu privire la proiectul adoptat luni de Senat, Iancu a spus că o formă foarte bună şi echilibrată a fost cea adoptată de Parlament în iulie.

“După cum aţi văzut, forma adoptată de noi în iulie noi credem că a fost o formă foarte bună şi echilibrată. Din păcate, preşedintele României a returnat-o Camerei, acum noi trebuie să analizăm foarte atent, în aşa fel încât să ne menţinem avantajele dobândite în iulie. Toate aspectele care au reieşit din discuţiile de ieri (luni – n.r.) sau cu o săptămână înainte sunt de fapt analiză pentru această săptămână pentru noi. Forma finală o vom discuta săptămâna viitoare. Nu aş vrea să mă pronunţ astăzi, pentru că vreau să avem o formă finală după dezbateri cu toţi colegii, cu toate forţele politice implicate, însă cu acest mesaj care vine direct de la preşedinte (Liviu Dragnea – n.r.) – menţinerea avantajului dobândit de România în cursul lunii iulie. Sunt alte aspecte de detaliu care trebuie avute în vedere, pentru că vedem că în detalii se ascund anumite aspecte şi îngrijorări. Noi vrem să evităm îngrijorările, suspiciunile. Toate elementele de detaliu sunt subiectul acestei săptămâni”, a menţionat Iancu.

Proiectul de lege, aflat la reexaminare la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, urma să intre marţi în dezbaterea Comisiilor pentru industrii, buget şi administraţie din Camera Deputaţilor.

Proiectul a fost adoptat luni de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 81 voturi “pentru”, nouă ”împotrivă” (USR) şi 15 abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES

comments

comments