full screen background image

Mii de suceveni au participat la cea de-a VII-a ediţie a evenimentului „Simfonii de toamnă”

Peste 7.000 de suceveni au participat, joi seară, la un spectacol grandios, „Simfonii de toamnă” – ediţia a VII-a, eveniment desfăşurat pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor din centrul Sucevei.

Mai mult de două ore de magie a muzicii clasice au fost oferite sucevenilor de soliştii, baletul, corul şi orchestra Operei Naţionale Române din Iaşi.

Manifestarea a cuprins şi două proiecte umanitare: ”unul sub semnul zâmbetului, celălalt sub semnul inimii”, cu mesajul “Dăruiţi comunităţii împreună cu Rotary”.

Tema caritabilă propusă de Clubul Rotary Suceava – Bucovina pentru această ediţie a evenimentului a fost strângerea de fonduri pentru acordarea a trei burse de excelenţă, pentru primii trei elevi clasaţi la Concursul naţional „Lira de Aur” – 2019 şi sprijinirea sucevencei Florentina Loredana Prisăcaru, în vârstă de 24 de ani, diagnosticată în primăvara acestui an cu o formă rară de cancer.

În numele preşedintelui 2018/2019 Rotary Club Suceava – Bucovina, Nicu Zgăbei, Managerul proiectului “Simfonii de Toamnă”, Dan Cușnir, transmite, printr-un comunicat de presă:

“Cei 157 de artiști ai Operei Naționale Române Iași, coordonați de către doamna Beatrice Rancea, au creat o seară magică în Suceava.

Datorită minunatului public, în seara de joi 13.09.2018 atmosfera din centrul Sucevei a fost demnă de orice capitală europeană. Nici nu mai contează dacă au fost 7000, 8000 sau 9000 de spectatori; important este că multe mii de suceveni au plecat fericiți spre case, cu zâmbetul pe buze. Aceasta este normalitatea pe care ne-o dorim la noi acasă, în Suceava și doar împreună vom reuși. Noi, membrii Clubului Rotary Suceava Bucovina, avem convingerea că oricât am face pentru comunitate, nu este suficient; întotdeauna Suceava merită mai mai mult decât putem noi face pentru ea!
Generosul public sucevean a donat, din inimă, în mai puțin de 10 minute, echivalentul a peste 11.100 euro pentru cazurile sociale prezentate. Este cu adevărat impresionant.

Mulțumim din suflet partenerilor, sponsorilor și promotorilor Simfoniilor de Toamna. Datorită lor și la ediția a VII-a accesul publicului a fost gratuit în condițiile în care Simfoniile de Toamna reprezintă, probabil, singurul eveniment cultural major care folosește 0 lei din bani publici.

Un gând cu totul special catre presă si partenerii media, cei care ne-au fost alaturi incă de la prima ediție în promovarea Simfoniilor de Toamnă.

Membrii Clubului Rotary Suceava Bucovina sunt onorați de faptul că la Suceava, începutul toamnei este asociat cu Simfoniile de Toamnă.

Mulțumim Suceava pentru susținere!”

comments

comments