Zilele trecute, m-am întors din tabără. Ultima, pe vara aceasta. Pentru că au fost vreo trei, cele la care am participat. Au fost câțiva cârcotași care mi-au spus ironic că se miră că au fost cam puține ieșirile de acest gen și că, anul viitor, aș putea să-mi fac planul mai din timp, să fie mai multe. Dar, drept să spun, nu m-au deranjat remarcele lor, ci mi-au dat idei pentru anul viitor.
De ce tabără în vacanța de vară? De ce nu doar una, ci mai multe? Dintr-o sumedenie de motive. Câteva dintre ele, trebuie să recunosc, egoiste. Înconjurată de cei mai mici, eu capăt plus de energie. Nu mă obosește nici entuziasmul, nici energia, nici curiozitatea lor. Al doilea, este faptul că, vrând-nevrând, îl desprind pe juniorul familiei de activitățile de vacanță ce au ca partener prea des calculatorul. Al treilea, e mai pragmatic și lumesc: mă scutesc de a sta în căldura verii lângă aragazul încins, gândind și gătind rețete noi pentru membrii familiei.
Mai în glumă, mai în serios, sper că am trecut cu brio testul de sinceritate și am lămurit curioșii legat de taberele la care am participat.
Acum, privind doar serios spre beneficiile participării unui copil la o tabără, ar trebui să fac o listă foarte lungă. Iar beneficiile nu sunt legate doar de socializare, pentru că cei mici își fac o sumedenie de prieteni în tabere, mult mai sinceri și amuzanți decât cei din rețea. Sunt legate de lucrurile noi pe care le învață, de joaca în aer liber, pe care o refuză atunci când calculatorul le stă în preajmă, de o alimentație mult mai sănătoasă, în lipsa fast-foodului.
Nu în ultimul rând, o tabără e cea care îl pune pe cel mic în fața unui program de respectat, program ce acasă nu poate fi controlat de părinți de la serviciu și nici de bunicii ce privesc cu îngăduință spre nepoți. Adaug și faptul că în tabără iau din nou contactul cu regulile. Acelea care sunt greu de impus de părinții prea ocupați sau inconsecvenți din cauza oboselii. Regulile acelea, despre care am tot spus că sunt făcute nu pentru a îngrădi copilul, ci pentru a-l securiza.
Și culmea, în tabără, copilul nu mai este nici somnoros, nici capricios, nici doritor de a încălca regulile. Singura problemă cu tabăra pare a fi că ține doar o săptămână. Timp insuficient pentru a fixa definitiv obiceiuri legate de program, alimentație și reguli. Iar părinții, ce îi îmbrățișează după o săptămână în care au stat departe de ei, abandonează și puținele reguli pe care le impuseseră înainte. Iar prima oprire cu rucsacul în portbagaj este la un fast-food, iar primul prieten după ce a ajuns acasă cu care se conversează, este tot unul din rețea.
Se prea poate să nu fie chiar așa în toate cazurile și bine ar fi să mă înșel! De ajutor în contrazicerea teoriei mele poate fi și educația, în doze.
