full screen background image

Primăria Rădăuți cere sprijin pentru prevenirea accidentelor în localitate

Primăria municipiului Rădăuți atrage atenția în mod deosebit asupra necesității depunerii eforturilor conjugate ale părinților, cadrelor didactice, conducătorilor auto, administratorilor de societăți și conducătorilor instituțiilor publice pentru prevenirea accidentelor, în special a celor de circulație (rutiere și feroviare), dar și celor care pot avea loc în spațiile destinate petrecerii timpului liber (locuri de joacă, parcuri, stadioane) sau pe timpul deplasărilor la serviciu, școală, călătorii, etc.

“În contextul creșterii traficului rutier în lunile iulie-august și reluării, începând cu data de 14 august 2018, a transportului feroviar Dornești-Putna, este necesar să întreprindem tot ceea ce este posibil pentru supravegherea și învățarea copiilor să se asigure la trecerea la nivel cu calea ferată (mai ales că foarte mulți dintre ei nu sunt obișnuiți cu traficul feroviar în zona municipiului); administrația locală, împreună cu organele poliției rutiere vor suplimenta mijloacele de semnalizare rutieră și vor reface marcajele și-și vor intensifica actvitatea de prevenire în instituțiile de învățământ”. transmite primarul municipiului Rădăuți, Nistor Tătar.

Deasemenea, autoritățile roagă părinții să asigure supravegherea copiilor în parcuri și locuri de joacă, precum și dotarea cu mijloacele de protecție în cazul folosirii bicicletelor, patinelor cu rotile, altele (cască protecție, mănuși, cotiere, genunchiere, etc).

“Manifestând responsabilitate și preocupare pentru sănătatea și viața copiilor și semenilor noștri, există posibilitatea prevenirii producerii unor evenimente dramatice pentru familiile și concetățenii noștri”, a mai spus Tătar.

comments

comments