Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat luni, referindu-se la respingerea candidaţilor pentru funcţia de procuror-şef al DNA, că un program managerial trebuie să cuprindă obligatoriu radiografia autorităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precizând că nu se poate face o chestiune descriptivă “ce este DNA şi cât de bine a funcţionat el până în prezent”.
Întrebat de jurnalişti ce sfaturi are pentru cei care doresc să candideze la funcţia de şef al DNA, Toader a răspuns: “Să se înscrie cât mai mulţi, să se înscrie, evident, procurori care îndeplinesc condiţiile legale şi să îşi facă program managerial, din care să rezulte starea de fapt actuală a DNA-ului, din care să rezulte măsurile de îmbunătăţire a activităţii, din care să rezulte şi un grafic privind realizarea măsurilor de îmbunătăţire a activităţii, pentru că un program managerial obligatoriu trebuie să cuprindă radiografia autorităţii DNA, obligatoriu trebuie să cuprindă măsurile şi graficul de realizare a respectivelor măsuri. Nu poţi face o chestiune descriptivă, ce este DNA şi cât de bine a funcţionat el până în prezent”.
Vineri, Ministerul Justiţiei a anunţat că au fost respinse cele patru candidaturi depuse pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, urmând ca procedura de selecţie să fie reluată.
“În cadrul procesului de selecţie s-a apreciat că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, niciun candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situaţiei actuale, care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanţelor manageriale”, explica Ministerul Justiţiei, într-un comunicat transmis AGERPRES.
În context, MJ preciza că nu se va face o propunere de numire în funcţia de procuror-şef al DNA dintre candidaţii participanţi, iar procedura se va relua.
Funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale. AGERPRES