full screen background image

Dosar penal pentru un bărbat care conducea, beat şi fără permis, un moped neînregistrat

Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc a desfășurat, sâmbătă, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii activităților comerciale ilicite, a faptelor cu violență, a tulburării ordinii și liniștii publice in zona discotecilor, dar și pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool.

În cadrul acţiunii au fost legitimate 38 de persoane şi au fost controlate 58 de autoturisme, 33 de conducători auto fiind testaţi cu aparatul etilotest.

Poliţiştii au constatat 4 infracţiuni şi au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.675 de lei.

Au mai fost retrase 3 certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 3 permise de conducere.

În jurul orei 19.10, în timp ce conducea mopedul pe DC Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, un bărbat, de 63 de ani, localnic, a pierdut controlul mopedului, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune laterală cu gardul situat pe partea dreaptă a sensului său de mers.

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat ş că bărbatul are permisul de conducere suspendat.

În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

comments

comments