full screen background image

Un premiu al Asociației de Literatură Generală și Comparată din România, la USV

La București, au avut loc recent lucrările Colocviului internațional “Modelul francez în cultura română – asimilare/ disimilare”, organizat de Asociația de Literatură Generală și Comparată din România.

Invitata de onoare a fost Societatea Franceză de Literatură Generală și Comparată, prin participarea câtorva universitari din Toulouse, Paris-Nanterre și de la prestigioasa EHESS (Școala de Înalte Studii în Științe Sociale) din Paris.

Universitatea suceveană a fost reprezentată de prof. univ. dr. Muguraș Constantinescu și de asistent univ. dr. Gina Puică, cu interesante lucrări despre biculturalitate, bilingvism și forme specifice de autotraducere.

Anul acesta, unul din cele două premii pentru literatură comparată a revenit doamnei Muguraș Constantinescu, pentru cartea publicată în 2017 la Bruxelles, editura Peter Lang , intitulată La traduction sous la loupe – lectures critiques de textes traduits.

Președintele juriului și, totodată, al ALGCR, profesor univ. dr. Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române, a subliniat importanța comparatisticii, în strânsă legatură cu teoria literară și istoria literaturii. De altfel, colecția Nouvelle poetique comparatiste, în care a apărut volumul premiat, subliniază elocvent acest lucru.

Prof.univ.dr. Muguraș Constantinescu și-a exprimat satisfacția de a fi găsit un loc adecvat traductologiei în cercetarea comparatistică prin istoria și critica traducerii pe care o practică de câteva decenii, ca redactor șef al revistei “Atelier de traduction” și ca îndrumător a numeroase teze de doctorat în acest domeniu.

Vara lui 2018 se dovedește a fi una fructuoasă pentru universitara de la USV, dat fiind că, la începutul lunii august, prof.univ.dr. Muguraș Constantinescu urmează să prezinte cursul inaugural despre istoria traducerilor la Universitatea Federală Santa Catarina, din Florianopolis, Brazilia.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza