Începând de vineri, 13 iulie, virajul la stânga de pe bulevardul 1 Mai (dinspre direcția Primărie) spre strada Mărășești va fi interzis.
Accesul se va face pe următoarea stradă (care devine cu sens unic), respectiv strada Mihai Viteazu (prin fața Policlinicii), continuând spre stânga prin spatele parcului Vladimir Florea, până spre strada Mărășești.
Trecerea de pietoni din zona Policlinicii, de pe strada Mihai Viteazu, a fost mutată la jumătatea străzii, iar în zona fostei treceri anulate, se vor monta garduri.
De asemenea, pietonii vor traversa strada Mărășești pe trecerea semnalizată și marcată corespunzător, nemaiputând traversa prin zona “Studențeasca” așa cum făceau până acum.
“Totodată, pentru a facilita accesul pe strada Mărășești al celor care vin dinspre strada Mihai Viteazu, strada 6 Noiembrie (porțiunea cuprinsă între cele două enumerate mai sus) va avea sensul schimbat, noua direcție fiind dinspre fostul Consulat al Ukrainei, înspre strada Mărășești! Invit tot participanții la trafic să fie atenți și să respecte noile semne de circulație!”, a precizat viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi.