full screen background image

Dezastru în Japonia: 141 de morţi în urma intemperiilor

Echipele de intervenţie nipone continuă, marţi, eforturile de căutare şi salvare a supravieţuitorilor intemperiilor care au afectat vestul Japoniei şi au provocat moartea a 141 de persoane, însă şansele de a găsi supravieţuitori în molozul şi pământul uscat după ravagiile făcute de ploile torenţiale sunt diminuate, informează marţi AFP.

Autorităţile au declarat că nu au nicio veste de la cel puţin zece locuitori, după cum a precizat Yoshihide Suga, purtătorul de cuvânt al Guvernului nipon, în timp ce media locale au publicat un număr mult mai mare de persoane dispărute.

“Cei 75.000 de poliţişti, pompieri, soldaţi din Forţele de autoapărare (numele armatei japoneze, n.a.) şi Garda de Coastă fac tot ce pot pentru a ajuta victimele”, a subliniat Suga.

Căutările şi eforturile de curăţare a zonei afectate se desfăşoară sub soarele arzător, la temperaturi de 35 de grade Celsius la umbră, ”vreme însorită care va dura încă cel puţin o săptămână”, după cum a precizat purtătorul de cuvânt. Este necesară ”multă vigilenţă” împotriva riscului de insolaţie, dar şi a celui de producere a unor noi alunecări de teren noi, a adăugat el.

Ploile fără precedent înregistrate de vineri până duminică au provocat inundaţii dezastruoase şi alunecări de teren care i-au surprins pe mulţi locuitori în ciuda recomandărilor de evacuare emise de autorităţi, valabile pentru milioane de persoane.

În Kurashiki, în cartierul Mabi, înconjurat de câteva râuri şi în care o zonă importantă a fost inundată, apele s-au retras lăsând în urmă un strat de nisip, au constatat jurnaliştii AFP.

“M-am căsătorit aici şi am construit această casă la doi ani după nunta noastră, aici ne-am crescut acum fiii care sunt acum adulţi, este încărcată cu atâtea amintiri”, a declarat la faţa locului pentru AFP Fumiko Inokuchi, în vârstă de 61 de ani, mamă a trei copii. “Mi-am văzut casa scufundându-se sub apă şi nu am putut face nimic, absolut nimic, m-am simţit neajutorată”, a adăugat ea cu lacrimi în ochi.

”În Mabi vom continua căutările cu personalul din Forţele de autoapărare, vom verifica una câte una fiecare casă pentru a ne asigura că nu există oameni blocaţi”, a explicat pentru AFP un oficial din cadrul Guvernului prefecturii Okayama.

“De asemenea, oferim băi calde şi distribuim apă. Ştim că este o luptă contra cronometru şi facem toate eforturile posibile”, a spus el.

În oraşul Kurashiki (483.000 locuitori), 8.900 de case au rămas fără apă curentă, o problemă care afectează în total peste 200.000 de locuinţe din zona de vest afectată de consecinţele tragice ale ploilor torenţiale.

În zonele în care clădirile mărginesc versanţii munţilor, cartiere întregi au fost acoperite cu noroi în urma alunecărilor de teren.

Recorduri pluviometrice au fost înregistrate în 72 de ore în 118 puncte de observaţie din cincisprezece prefecturi.

Aproape 70% din teritoriul Japoniei este constituit din munţi şi dealuri, iar numeroase clădiri sunt construite pe pante abrupte sau în regiuni inundabile.

Premierul Shinzo Abe ”a decis să anuleze un turneu planificat începând de miercuri în Belgia, Franţa, Arabia Saudită şi Egipt” pentru a se concentra asupra ”operaţiunilor de salvare a victimelor şi asupra reconstrucţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului în cadrul unei conferinţe de presă.

Ploile au început să cadă la sfârşitul săptămânii trecute în Japonia, după ce partea finală a unui taifun s-a combinat cu un front ploios sezonier, stimulat de aer cald şi umed venind din Pacific şi devenind foarte activ – un model similar cu frontul atmosferic care a provocat inundaţii catastrofale anul trecut în Japonia, în urma cărora zeci de persoane au murit. Apoi, acel front atmosferic a rămas blocat într-o singură regiune şi pentru o perioadă neobişnuit de îndelungată.

Ploi torenţiale au căzut în regiuni din vestul Japoniei, unde au generat o cantitate de precipitaţii de trei ori mai mare decât media lunii iulie, provocând alunecări de teren şi ieşirea râurilor din matcă.

Este vorba despre una dintre cele mai grave catastrofe de acest tip înregistrate în ultimii ani în Japonia.AGERPRES

comments

comments