Inspectoratul Şcolar Suceava a anunţat că, în judeţ, au fost depuse 1.957 de contestaţii după Examenul de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2018.
Cele mai multe contestații s-a înregistrat la Limba și literatura română (869), Matematică (371) şi Biologie (226).
Elevii suceveni s-au mai declarat nemulţumiţi şi de notele primite la Chimie – 22, Economie – 3, Filosofie – 3, Fizică – 29, Geografie – 114, Informatică – 47, Istorie – 107, Logică, argumentare și comunicare – 146, Psihologie – 15, Sociologie – 4 şi Limba ucraineană – 1.
Înainte de rezolvarea contestaţiilor rata de promovare în județul Suceava a fost de 70,24%.
La examen au fost înscriși 5,458 de elevi, din care 4.912 au fost prezenţi şi 546 absenţi.
Din totalul celor prezenţi, 5 elevi au fost eliminaţi din examen (0,1%), iar 1.457 de candidaţi au fost respinși (29,66%). 1.168 au obţinut medii sub 5 şi 289 medii între 5 – 5,99.
Numărul candidaților reușiți a fost de 3.450 (70,24%), din care 700 cu medii între 6-6,99, 1.000 cu medii între 7-7,99, 1.095 cu medii îmtre 8-8,99 şi 654 cu medii între 9-9,99.
Andra Tofan, absolventă a clasei de matematică – informatică la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava, este singura elevă din judeţ care a obţinut media 10 în urma examenului de Bacalaureat 2018.
Rata de promovare la nivel naţional a fost de 67,7%.
În conformitate cu prevederile metodologice, aplicate începând cu anul 2017, în urma evaluării lucrărilor contestate „nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii.” Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii.
Rezultatele finale vor fi anunţate pe 9 iulie.
În premieră, probele orale ale examenului de bacalaureat au fost susţinute de elevi în luna februarie.
Probele scrise ale examenului de bacalaureat au început în 25 iunie, cu testul de Limba şi literatura română, şi s-au încheiat în 28 iunie, cu proba la alegere a profilului şi specializării.
Pentru susţinerea probelor scrise, în judeţul Suceava au fost aprobate un număr de 16 centre de examen în urma rearondărilor (conform legii, pentru a funcționa un centru de examen trebuie să aibă minim 250 de candidați), cu mențiunea că cinci centre de examen vor funcționa cu subcomisii.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probele scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.