full screen background image

Accident provocat de un tânăr care conducea băut şi fără permis, care a părăsit şi locul faptei

Miercuri seară, în jurul orei 20.20, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Vişinilor din orașul Salcea, un localnic, de 19 ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers.

Astfel, s-a izbit lateral de gardul din beton al unui imobil.

După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior de polițiști la domiciliu.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, a unui bărbat de 47 de ani şi a unui tânăr de 19 ani, ambii din oraşul Salcea, pasageri în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments