full screen background image

Deşi construcţia nu a început, costurile pentru Sala Polivalentă din Suceava sunt tot mai mari

Deşi a fost întocmit doar studiul de prefezabiltate, lucrările la Sala polivalentă care ar urma să fie ridicată în municipiul Suceava devin tot mai costisitoare, odată cu deprecierea leului şi cu scumpirea materialelor de construcţii.

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a cerut Primăriei să procedeze la reactualizarea studiului de prefezabilitate care stă la baza construirii viitoarei Săli polivalente a municipiului Suceava.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că, iniţial, lucrările au fost estimate la circa 80 de milioane de lei, însă, între timp, în economie au intervenit schimbări care duc la creşterea costurilor.

La sfârşitul lunii septembrie 2016, consilierii locali suceveni au aprobat predarea către Compania Naţională de Investiţii a amplasamentului Sălii polivalente din municipiul Suceava, autorităţile locale angajându-se să asigure utilităţile necesare ridicării obiectivului de investiţii.
Pentru construirea obiectivului, Consiliul Local aprobase, în ultima şedinţă a mandatului 2012-2016, contractarea unui credit de 25 de milioane de lei, adică de aproximativ 5 milioane de euro, bani care ar fi trebuit folosiţi inclusiv pentru construirea unei săli polivalente cu 5.000 de locuri.

Ulterior, Primăria a renunţat la împrumut, întrucât CNI s-a oferit să realizeze investiţia din Suceava cu fonduri guvernamentale.

Sala polivalentă va fi ridicată la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, pe un teren preluat de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă.

comments

comments