E mijloc de iunie și data la care agățam în cui ghiozdanele, pitim uniformele în cel mai ascuns colț al dulapului, iar manualele școlare, primite pentru viitorul an, le așezăm pe raftul cel mai înalt. Ca să nu le vedem pe nici unele în următoarele două luni de vacanță de vară…
Înainte de toate astea însă… e ziua premierii. N-ați uitat de ea, nu-i așa? Aceea pe care cei ce-au fost mai curioși să învețe o așteaptă cu nerăbdare, dornici să afle unde se află în clasament la final de an, iar cei care au vizitat școala cu mai puțin interes, preferă să o vadă treacînd neobservată. Tot din cauza clasamentului cu pricina. Pentru că, exceptând clasele primare, unde la nivel teoretic se urmărește progresul individual al elevului, fiind evaluat prin calificative, în celelalte clase se fac clasamente și comparații.
“Las ca văd eu al câtelea din clasă ești! Păi, nu-ți dau eu tot ce-ți dorești?! Ce te împiedică să fii primul la carte? Ai de toate, deci trebuie să fii primul!”…
Cam așa gândesc o seamă de părinți. Să fie juniorul mereu primul. De parcă ar fi posibil ca toți să fie primii, pentru simplu fapt că au condiții materiale. Nu mai contează capacitatea intelectuală, nu mai contează înclinația pentru anumite discipline și stângăcia în alte domenii.
Dar, dacă ar fi cu toții primii, așezați în rând, cu cine i-am mai putea compara? Căci de comparații suferim cu toții. O meteahnă pe care am dezvoltat-o încă de la apariția în familie a celui mic. Întâi analizăm cât de repede a mers în picioare în comparație cu juniorul vecinei, apoi cât de repede a vorbit în comparație cu verișorul lui. Și-acum îl comparăm cu colegii de clasă în privința rezultatelor de la școală. Nici nu apucă bine copilul să spună cu ce medie termină anul școlar, că întrebarea îți scapă printre buze: “Dar X-ulescu cum termină?” De parcă o medie mai mică a celuilalt e semn că juniorul tău e mai capabil.
Iar acum, că ziua premierii se apropie, marea întrebare este al câtelea din clasă este. Și privirea se îndreaptă spre cine ar putea fi înaintea lui, căci cei ce sunt în urmă sunt nesemnificativi. Ce contează că cel mic a făcut progrese mari de la începutul anului și până acum? Ce rost are să-l comparăm cu el însuși? Ori ai impresia că ceilalți părinți sunt interesați că știe mult mai multe lucruri decât acum 10 luni?! Ceilalți văd doar unde e așezat al tău în clasament. Și-atunci e musai să-l compari și să-l înveți și pe el să se compare cu ceilalți…
Deci, mare stres și cu premierea asta… Și nici nu mai ai timp să te bucuri că a trecut un an, în grija pentru a face scheme și calcule pentru a vedea cine a fost primul. Noroc că trece repede și ziua premierii și-apoi vine vacanța în care comparațiile sunt nițel amânate.
Ca și dozele de educație, uneori.
