full screen background image

MApN organizează pe 14 iunie un eveniment pentru sensibilizarea publicului faţă de donarea de sânge

Ministerul Apărării Naţionale organizează joi, cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, un eveniment special pentru a-i sensibiliza pe angajaţii MApN, dar şi opinia publică, faţă de actul donării benevole de sânge şi de creştere a adresabilităţii, în contextul schimbării de mentalitate faţă de acest gest de mare responsabilitate socială.

“MApN se alătură, în acest mod, campaniei lansate în acest an de Organizaţia Mondială a Sănătăţii sub deviza ‘Fii solidar! Donează sânge! Dăruieşte viaţă!'”, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) transmis marţi AGERPRES.

Astfel, joi, între orele 7,30 şi 10,00, la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină a Ministerului Apărării Naţionale va avea loc o acţiune de donare de sânge de către membri ai Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, studenţi ai Institutului Medico-Militar şi angajaţi din SUUMC, iar între orele 7,30 şi 10,30, personalul UM 01961 Otopeni va dona sânge, la sediul unităţii.

“Tot joi, între orele 9,00 şi 13,00, în Parcul Regele Mihai I va avea loc o acţiune de donare de sânge la care este invitat publicul larg, în cadrul evenimentului de amploare care sărbătoreşte şi recunoaşte eroul social – donatorul de sânge. Pentru prima dată, Centrul de Transfuzie Sanguină al MApN va fi co-organizator în spaţiul public, alături de Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională şi Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti”, se arată în comunicat.

Pe 14 iunie, la ora 11,00, tot în Parcul Regele Mihai I va avea loc o conferinţă de presă organizată de Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti, eveniment susţinut de Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvoratorul de Mir”, Asociaţia Invinctus România, Asociaţia Studenţilor în Medicină Militară şi comunitatea de donatori implicaţi. AGERPRES

comments

comments