full screen background image

31 mai – Mai avem nevoie de profesori!

“Mai avem nevoie de profesori?”… E titlul unui articol citit de curând, din care am aflat că în S.U.A. numărul studenților care își doresc să devină profesori a scăzut dramatic, că aproximativ jumătate din profesorii englezi intervievați se gândesc serios să-și schimbe profesia în următorii doi ani, că în Brazilia doar 2% dintre studenți își doresc să urmeze cariera didactică, în timp ce în Australia puțin peste jumătate din cei care au diplomă didactică nu lucrează în învățământ.

Statistici la depărtare de câteva mări sau oceane, ce-i drept. Dar oare lucrurile or sta mai bine pe bătrânul continent? Și chiar dacă acum n-or fi procentele atât de crescute pe la noi, într-un timp foarte apropiat nu va deveni aceasta o realitate și în România?
Și-atunci repet și eu aceeași întrebare… Mai avem nevoie de profesori?!

Poate până la urmă învățatul acasă, împreună cu părinții sau prin studiu individual, chiar este o soluție viabilă. În felul acesta copilul ar învăța doar ceea ce-l interesează cu adevărat în viitoarea carieră, în felul acesta ar învăța în ritm propriu, ar avea câte pauze își dorește… Ideal!b- ar zice copiii. Mă întreb, însă, ce ar zice părinții… Ar însemna să-și petreacă mare parte a timpului doar pentru copii. Pentru că pentru a-i preda o informație, astfel încât să o înțeleagă și să o poată asimila, ar trebui el însuși mai întâi să se pregătească. Pentru că ar trebui să-i controleze și să-i organizeze programul astfel încât copilul să nu fie doar într-o pauză prelungită, întreruptă din când în când de momente de învățătură.

Având în vedere aceste lucruri… nu! Nu cred că părinții ar gândi sau spune vreodată că nu mai avem nevoie de profesori. Și totuși, profesorii sunt din ce în ce mai puțini. Și pe-afară, și pe la noi… De ce oare?! Întrebarea e retorică, deși răspunsurile sunt multe și diverse.

Am convinegerea că numărul profesorilor va scădea din ce în ce mai mult în viitor, deși nevoia de ei este și va fi mereu actuală.

În magazine, când un produs se găsesește din ce în ce mai greu, prețul lui crește sau… fabrică “prietenul chinez” o copie ieftină, dar de calitate scăzută, ca să umple rafturile. N-o fi cea mai inspirată comparație, dar cred că e răspunsul la întrebarea legată de ce se va întâmpla pe viitor, în lipsa profesorilor pregătiți și motivați. Se vor găsi poate surogate-profesori pentru o pseudo-educație. Și, până la urmă, poate chiar asta se dorește. Oameni mai puțin educați pentru a fi mai ușor manipulați…. Mai avem nevoie de profesori!

comments

comments