full screen background image

Guvernul ar putea să garanteze credite pentru tinerii fără un loc de muncă, în perioada studiilor

Tinerii fără un loc de muncă ar putea accesa un credit de până în 40.000 de lei, cu dobânda subvenţionată de stat şi garantat în proporţie de 80% de Fondul de Garantare al statului, potrivit unui proiect de lege pentru instituirea schemei de ajutor de stat „Împrumuturi fără dobândă pentru tineri”, publicat în programul legislativ al Guvernului României pentru acest an, perioada mai – decembrie.

Proiectul de lege este iniţiat de Secretariatul General al Guvernului (SGG) şi de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP).

”Programul are ca scop facilitarea accesului la finanţare, pentru tinerii sub 26 de ani care nu au un loc de munca sau care sunt în perioada studiilor”, se arată în proiect.

Valoarea maximă a creditului 40.000 lei, iar statul acordă o garanţie de 80% prin Fondul de Garantare.

Pentru a-l accesa, nu este nevoie ca tinerii să aibă venituri, rata dobânzii este robor la trei luni plus 2%, iar dobânda este subvenţionata de stat.

Durata creditului este 5 ani, iar destinatia împrumutului este ”acoperirea nevoilor unui tânîr: educaţie, sănătate, cultură, sport”.

news.ro

comments

comments