full screen background image

Grevă de avertisment în sănătate, astăzi, de la ora 9:00

Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Sanitas vor intra luni dimineaţa în grevă de avertisment, între orele 9:00 şi 11:00, timp în care doar o treime dintre angajaţi îşi vor continua activitatea, a declarat Iulian Pope, prim-vicepreşedinte Sanitas.

“Rămâne valabilă greva de avertisment pe care am anunţat-o pentru luni, 7 mai. Timp de două ore se va întrerupe activitatea, urmând ca doar o treime dintre angajaţi să muncească, aşa cum spune legea”, a arătat Pope.

Potrivit acestuia, timpul de aşteptare în spitale va creşte pentru pacienţii care nu sunt urgenţe. “Vom asigura toate urgenţele şi nu ne dorim ca pacienţii să fie afectaţi, însă cei care nu sunt urgenţe vor aştepta mai mult”, a susţinut el.

Pope a mai declarat că sindicaliştii au mari speranţe ca solicitările lor să fie rezolvate în cadrul unor discuţii care ar urma să aibă loc marţi, la Guvern.

“În caz contrar, începând de vineri, 11 mai, vom intra în grevă generală pe termen nelimitat”, a adăugat liderul sindical.

Principalele revendicări ale Federaţiei Sanitas vizează modificarea legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pentru sporuri, creşteri salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială şi negocierea şi semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate.

Pe de altă parte, vineri dimineaţa, membrii Federaţiei “Solidaritatea Sanitară’ au anunţat că vor participa la protestele legale programate în următoarea perioadă în sectorul sanitar.

Federaţia “Solidaritatea Sanitară’ va organiza, timp de două ore, o “grevă românească’ de avertisment, concretizată prin pichetarea spitalelor cu oamenii veniţi de acasă, echipaţi în ţinutele de protest, şi greva japoneză din partea salariaţilor aflaţi la serviciu. Prin această formă de protest reprezentanţii sindicali susţin revendicări aşa cum au fost formulate, concomitent cu greva de avertisment anunţată de Federaţia Sanitas.

Sindicaliştii din sănătate au organizat joi, 26 aprilie, un miting în faţa Guvernului la care au participat aproximativ 10.000 de persoane.

În data de 2 mai, aceştia s-au întâlnit cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, însă au anunţat că menţin calendarul protestelor.

“Noi am înaintat propunerile noastre şi considerăm în continuare că fără modificarea Legii nu merge să stingem conflictul. Pare că a înţeles, doamna ministru, dar decizia este la nivel de Guvern, nu poate dumneaei să modifice singura Legea. Dânsa a făcut propunerile către premier şi aşteptăm semnale dacă se poate sau nu se poate”, a precizat Iulian Pope, la finalul discuţiilor cu ministrul Sănătăţii.

comments

comments