full screen background image

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, în vizită de lucru la Suceava

Ministrul Finanțelor Publice, EUGEN TEODOROVICI, a efectuat, astăzi, o vizită de lucru la Suceava, la Biroul Vamal și la Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Ulterior, el s-a întâlnit, la Universitatea “Ștefan cel Mare”, cu reprezentanți ai mediului de afaceri.

În prezența lor, TEODOROVICI a declarat că se impune “o securizare totală” a vămilor, astfel încât să se diminueze volumul mărfurilor contrafăcute sau de contrabandă care intră în România.

În acest fel, a spus el, produsele autohtone vor fi sprijinite indirect de către stat.

TEODOROVICI a declarat că lupta cu fenomenul infracțional va fi mai eficientă după modificările care se doresc a fi aplicate Codului Fiscal.

El a spus că “se analizează fiecare articol de lege în parte”, astfel încât până la finalul anului să fie încheiată și dezbaterea publică.

TEODOROVICI a menționat că prevenirea și combaterea evaziunii fiscale va însemna modificarea legislației “în strânsă legătură cu normele europene”.

 

”Pentru a încheia în acest an procesul de modificare continuă a codului fiscal – inclusiv la Parlament sunt foarte multe iniţiative de modificare, din păcate multe dintre ele populiste – noi, la Finanţe, am început un proces de a face analiza articol cu articol a codului fiscal şi a codului de procedură fiscală. Am trimis deja scrisori şi structurilor reprezentative ca să ne ajute în acest proces, pentru a simplifica. Nu plecăm de la ideea de a modifica iar altceva (…) Până la final de an, vrem să închidem acest proces de consultare publică, iar dacă va fi cazul, să fie o ultimă modificare pe cele două coduri, fiscal şi de procedură fiscală, ca, de la 1 ianuarie 2019, să închidem discuţia de modificare pe aceste două acte foarte importante pentru economie şi lumea să aibă acea predictibilitate. Cred că este un proces corect şi logic”, a spus Teodorovici.

Ministrul Finanţelor Publice anunţa, pe 29 martie, că Guvernul urmează să discute o ordonanţă de urgenţă cu mai multe modificări ale Codului fiscal, printre care posibilitatea ca firmele să opteze pentru impozitul pe profit sau cifra de afaceri dacă se încadrează sub plafonul de un milion de euro.

Potrivit declaraţiilor de la acea dată ale ministrului, o altă propunere vizează rambursarea taxei de mediu doar pe baza unei cereri care să conţină codul numeric personal. De asemenea, o altă modificare vizează majorarea de la 2% la 3,5% a cotei din impozitul pe veniturile persoanelor fizice care poate fi alocată ONG-urilor.

 

comments

comments