full screen background image

Program în şcoli pentru conştientizarea importanţei vaccinării

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale doreşte să demareze un program în şcoli pentru conştientizarea importanţei vaccinării, a declarat luni directorul medical al instituţiei, Turkes Ablachim.

“Consider că unul dintre principalele motive pentru scăderea acoperirii vaccinale şi a încrederii în vaccinuri este lipsa educaţiei susţinute a populaţiei. Până de curând, această sarcină dificilă a fost susţinută practic numai de medicii de familie limitaţi de un program foarte încărcat, lipsit de înlesniri dedicate informării pentru vaccinare. Astfel, Primăria Municipiului Bucureşti şi Administraţia Spitalelor doresc să demareze un program amplu de educare a tuturor copiilor din Bucureşti, precum şi a părinţilor, inclusiv a viitorilor părinţi. (…) Administraţia Spitalelor s-a implicat încă de anul trecut, la propunerea Fundaţiei Colegiului Medicilor din Bucureşti, într-un proiect care reuneşte medici de familie, medicii de medicină şcolară din grădiniţele, şcolile şi liceele din Bucureşti, medicii implicaţi în prevenirea bolilor infecto-contagioase de la Spitalul Victor Babeş, precum şi personalul medical din maternităţi”, a afirmat medicul.

Turkes Ablachim a spus că în Bucureşti de copiii din cele 480 de unităţi de învăţământ se ocupă 280 de medici angajaţi ai ASSMB care vor desfăşura cursurile de educaţie pentru sănătate.

“Ne bazăm pe dumnealor pentru realizarea acestui program, mai ales că până în mai 2015 aceştia s-au ocupat activ de vaccinarea copiilor. Ei se vor ocupa de cursuri de educaţie pentru sănătate în grădiniţele, şcolile şi liceele din Bucureşti în cadrul fiecărui an şcolar. În cursul acestui an şcolar IŞMB ne-a oferit printr-un protocol pe care l-am semnat 4 ore de educaţie pentru sănătate în curricula fiecărui an şcolar. În câţiva ani cred că rezultatele acestei activităţi coerente de educaţie nu vor întârzia să apară”, a menţionat reprezentantul ASSMB, în cadrul unui eveniment dedicat Săptămânii Europene a Vaccinării, organizat de Asociaţia Română pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie, Spitalul Clinic Colţea şi Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr. Victor Babeş”, în parteneriat cu ASSMB şi Colegiul Medicilor Bucureşti.

Potrivit medicului, ASSMB a obţinut acordul Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi pentru desfăşurarea unor conferinţe interactive cu participarea părinţilor, în care aceştia pot să pună întrebări, să primească răspunsuri documentate, informate ştiinţific, corecte despre vaccinare.

“Doresc să ne îndreptăm atenţia şi asupra viitoarelor mămici. ASSMB a sprijinit realizarea de cursuri certificate pentru asistentele şi moaşele din maternităţile bucureştene, mă refer la Filantropia, Malaxa, Giuleşti şi Cantacuzino. Vom dezvolta conceptul de şcoala părinţilor, în care subiectul vaccinării este unul obligatoriu. Ne dorim să realizăm parteneriate şi cu sprijinul maternităţilor cu scopul ca toţi tinerii părinţi să fie convinşi să aleagă vaccinarea. După naştere, informaţiilor vor fi reamintite mamelor de către medicii şi asistentele din secţiile de neonatologie. Aş dori să menţionez că în maternităţile Primăriei Bucureşti s-au născut, în anul 2017, aproximativ 11.250 de copii.O altă unitate sanitară unde dorim intensificarea educaţiei populaţiei asupra vaccinării este Spitalul de pediatrie ‘Victor Gomoiu’ şi vom realiza un protocol prin care părinţii copiilor vor primi, alături de acordul scris pentru consimţământul informat, şi informaţii tipărite despre vaccinare”, a arătat Turkes Ablachim. AGERPRES

comments

comments