full screen background image

Afganistan: Cel puţin 10 poliţişti au fost ucişi în atacuri asupra unui post de control

Cel puţin 10 membri ai forţelor afgane de securitate au fost ucişi în violenţele survenite la un post de control în provincia Herat, au indicat oficiali, citaţi de agenţia dpa.

Un mare număr de talibani au luat cu asalt postul de control RubatRod din districtul Shindand, în provincia Herat, joi seara, a declarat un membru al consiliului provincial, Mehdi Hadid.

Nouă membri ai forţelor de securitate afgane au fost ucişi şi altul a fost rănit în lupte grele care au continuat până vineri dimineaţa, a precizat Hadid.

În altă parte, explozia unui dispozitiv plasat pe marginea şoselei a lovit un vehicul al forţelor de securitate afgane care circula spre postul de control RubatRod, omorând un ofiţer şi rănind alţi trei, potrivit lui Hadid.

Un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei, Jailian Farhad, a confirmat numărul exact de victime.

Până în prezent, nici o grupare insurgentă nu a revendicat atacul. AGERPRES

comments

comments