full screen background image

12 localități sucevene pot să-și amenajeze pârtii de schi, în urma unei Legi iniţiate de senatorul Ioan Stan

Astăzi, a trecut de votul din Senat propunerea legislativă care are drept obiect modificarea legii 526/2003, pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului “Schi în România”.

În acest fel, se va clarifica procesul de scoatere din Fondul forestier național sau din circuitul agricol necesar pentru amenajarea de pârtii.

“În acestă situație scoaterea definitivă din Fondul forestier național se realizează prin compensare cu teren echivalent și bonitate.

Echivalența valorică se calculează conform legislației în vigoare.

Am obținut vot de trecerea, atât pentru raport, cât și pentru lege.

Am inițiat acesastă propunere ca urmare a discuțiilor avute cu edilii celor 12 unitați administrativ-teritoriale care vor beneficia de prevederile acestei legi în vederea dezvoltării turismului.

De prevederile acestei legi vor beneficia cu siguranță și alte UAT-uri din țară.”, a precizat senatorul PSD de Suceava, Ioan STAN (foto), iniţiatorul acestei Legi.

comments

comments