full screen background image

Program de prevenire a violenţei în familie, lansat de Ziua Femeii

Poliţiştii suceveni s-au aflat, în data de 8 martie, în mijlocul comunităţii, atât în mediul urban cât şi în mediul rural pentru a marca Ziua Internaţională a Femeii şi, totodată pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu acest eveniment.

Poliţiştii rutieri şi cei din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava şi din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au oferit doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic, flori dar şi ghiduri de prevenire a violenţei intrafamiliale.

Acţiunile s-au desfăşurat în zona centrală a municipiului Suceava, dar şi în zona Gării Burdujeni.

De asemenea, poliţiştii rutieri au felicitat participantele la trafic si le-au urat o primăvară frumoasă, fără evenimente rutiere, transmiţând, în acelaşi timp si mesaje educative pe linie de circulaţie, mesaje care de altfel au fost foarte bine recepţionate de şoferiţe.

Şi poliţiştii din cadrul Serviciului TF Suceava au împărţit flori doamnelor aflate pe peronul gării şi în sala de aşteptare dar şi angajatelor CFR. Cu această ocazie au fost promovate şi recomandări cu privire la siguranţa personală şi patrimonială şi siguranţa pe timpul călătoriei. Activităţi similare au avut loc şi la Aeroportul Internaţional ,,Ştefan cel Mare” Suceava.

La aceeaşi dat, ora 09.00, la sediul Palatului Administrativ, poliţiştii în parteneriat cu Instituţia Prefectului au lansat Programul Judeţean de prevenire a violenţei domestice la nivelul judeţului Suceava. au fost prezentate obiectivele programului şi situaţia statistică comparativă înregistrată în perioada 2016 – 2017. S-a evidenţiat faptul că în anul 2017, numărul ordinelor de protecţie solicitate şi emise s-a dublat faţă de anul 2016, victimele înţelegând utilitatea acestui instrument legislativ pentru prevenirea recidivei faptelor cu violenţă.

De asemenea, au fost analizate propunerile legislative privind emiterea ordinului de protecţie temporar direct de către poliţist care ar asigura o intervenţie mult mai eficientă în situaţiile limită.

O activitate deosebită în cadrul lansării programului, a fost prezenţa în sala a unei femei din localitatea Ilişeşti care a împărtăşit tuturor celor prezenţi, poliţişti dar şi angajaţi ai Prefecturii şi invitaţi, traumele trăite dar şi procedura pe care a urmat-o pentru obţinerea ordinului de protecţie.

Toate femeile prezente la eveniment au primit din partea poliţiştilor flori şi ghiduri privind modul de obţinere a ordinului de protecţie.

Activităţile poliţiştilor s-au bucurat de aprecierea doamnelor şi domnişoarelor, dar şi a bărbaţilor care sperăm să devină mai responsabili şi să aprecieze tot mai mult pe cele care le sunt aproape.

comments

comments