Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației au depistat un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, care conducea un microbuz marca Mercedes, în valoare de aproximativ 65.000 de lei, ce figura ca fiind căutat de autorităţile din Italia.
În această noapte, în jurul orei 01.30, în P.T.F. Siret, jud. Suceava, s-a prezentat la control, pentru efectuarea formalitățile de frontieră Oleksandr S., cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 47 de ani, care conducea un microbuz marca Mercedes-Benz Sprinter, cu număr de înmatriculare specific Poloniei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că microbuzul figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă de către autoritățile din Italia.
Conducătorul auto a declarat că a cumpărat microbuzul din Polonia și că nu avea cunoștință despre faptul că autovehiculul ar face obiectul unei infracțiuni.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar microbuzul, în valoare de aproximativ 65.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.